Episcopul Mitrofan al Buzăului, unul dintre cei mai renumiți cărturari români ai vremii sale, este o personalitate marcantă a istoriei tiparului românesc dinaintea epocii moderne, alături de Mitropolitul Dosoftei al Moldovei. Prin înfăptuirile sale remarcabile în acest domeniu și activitatea sa laborioasă de traducere și tipărire în limba română a cărților de cult, poate fi considerat un premergător al introducerii limbii române în Biserică, etapă ce avea să fie desăvârșită de ucenicul său în meșteșugul tipografic, Sfântul Antim Ivireanul.
Pentru întreaga activitate tipografică desfășurată succesiv la Iași, București și Buzău, Nicolae Iorga îl numește în „Istoria literaturii religioase a românilor”, pe Episcopul Mitrofan, „un nou Coresi”. Această afirmație, care îl compară pe acest vrednic ierarh cu personalitatea marcantă a ctitorului de limbă Coresi, conturează profilul cultural al celei mai de seamă personalități din istoria tiparului românesc de dinaintea epocii moderne, care va sluji în egală măsură Biserica, limba și obștea, deschizând un nou drum al evoluției culturii noastre, prin continuarea frumoasei tradiții a artei tipografice.
Mitrofan era moldovean de origine, iar în a doua jumătate a secolului al 17-lea îl întâlnim ca egumen la Mănăstirea Bisericani, unde i-a fost ucenic Mitropolitului Dosoftei al Moldovei. În anul 1682 este amintit pentru prima dată ca Episcop de Huși, iar în anul 1686, arhivele arată că era încă în scaunul episcopal de la Huși, numele fiind consemnat în documentele din anul respectiv împreună cu ceilalți ierarhi ai țării. În același an, în contextul atacului polonez asupra Moldovei, Mitropolitul Dosoftei, pe atunci Episcop al Romanului, este închis în castelul regelui Sobiesky de la Jolchev, iar Mitrofan avea să se refugieze în Țara Românească, întâi la Curtea domnitorului Șerban Cantacuzino, iar apoi la cea a lui Constantin Brâncoveanu.
Episcopul Mitrofan a fost un adept al curentului de românizare a limbii bisericești. Sub îndrumarea vestitului Mitropolit Dosoftei al Moldovei, a tipărit la Iași mai multe cărți de slujbă și învățătură: „Psaltirea slavo-română (1680); „Molitvelnicul de-nțeles (1681); „Viața și petrecerea sfinților” (1682-1686). În anul 1682 a înființat o tipografie grecească la Cetățuia, Iași, unde a tipărit „Despre primatul papei” a Patriarhului Nectarie al Ierusalimului și „Dialog contra ereziilor lui Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului” (1683).
