joi, octombrie 15, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

O Biserică din municipiul Botoșani, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, va fi în sărbătoare

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
07/11/2024
in Diverse, Religie
147
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Biserica a rânduit ziua de 8 noiembrie ca zi de cinstire a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, începând cu secolul al V-lea. Ca semn de cinstire, Sfinţii Voievozi sunt pictaţi pe uşile diaconeşti ale Sfântului Altar, unul purtând crini în mână, semn al Bunei Vestiri, iar celălalt o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Raiului sau, potrivit tradiţiei iconografice bizantine, Sfântul Arhanghel Mihail poartă scut, sabie şi platoşă militară, iar Sfântul Arhanghel Gavriil ţine în mână un sceptru, simbolul binecuvântării pe care o vesteşte oamenilor. Tot în semn de preţuire, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au fost aleşi drept patroni spirituali ai Jandarmeriei Române.

Și în municipiul Botoșani există o biserică care are hramul „Sfinții Voievozi”, care se înalță semeață la câțiva pași de Teatrul „Vasilache”, pictată ca în povești, așa cum se cuvine unei Mirese a lui Hristos.

Alte articole

Povestire de la Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva

Povestire de la Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva

14/10/2026
Mii de pelerini și-au unit drumurile și inimile la Iași: Peste 28.000 de persoane, în rugăciune la hramul Sfintei Parascheva

Mii de pelerini și-au unit drumurile și inimile la Iași: Peste 28.000 de persoane, în rugăciune la hramul Sfintei Parascheva

14/10/2026

Sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil va debuta joi seară, cu slujba Vecerniei cu Litie, care va fi oficiată în sobor.

Vineri, 8 noiembrie, se vor oficia următoarele slujbe: Utrenia, Sfânta Liturghie și pomenirea ctitorilor Bisericii.

De asemene, gospodinele din parohie, vor pregăti o gustare pentru credincioși.

Articolul anterior

Vienna Classic Orchestra prezintă, pentru prima data in Romania, spectacolul „Vienna Classic Christmas”

Articolul următor

 Tabăra de fotografie  la IPOTEȘTI: Căutându-l pe Eminescu, ediția 2024

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Povestire de la Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva

Povestire de la Pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva

de editor-dariusdamian
14/10/2026
0

 „Mamaie, la 84 de ani și în scaun cu rotile, de ce te-ai mai chinuit să vii la moaște?” A...

Mii de pelerini și-au unit drumurile și inimile la Iași: Peste 28.000 de persoane, în rugăciune la hramul Sfintei Parascheva

Mii de pelerini și-au unit drumurile și inimile la Iași: Peste 28.000 de persoane, în rugăciune la hramul Sfintei Parascheva

de editor-dariusdamian
14/10/2026
0

Binecuvântata sărbătoare a Sfintei Parascheva, cea mult folositoare, adună an de an mii de suflete în rugăciune, pentru a primi...

Cuvântul zilnic: Puterea de convingere

Cuvântul zilnic: Dificultatea alegerii

de editor-dariusdamian
14/10/2026
0

  Potrivit învăţăturii de credinţă a Bisericii, hrănită din Scriptură şi Tradiţie, omul a fost creat de Dumnezeu din iubire,...

Mii de botoșăneni merg anual la hramul Catedralei Mitropolitane închinat Ocrotitoarei Moldovei. Programul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva

SINAXAR: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iaşi 

de Timpul Credintei
14/10/2026
0

Sfânta Parascheva s-a născut în localitatea Epivata (astăzi Selim Paşa), în Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol...

Articolul următor
 Tabăra de fotografie  la IPOTEȘTI: Căutându-l pe Eminescu, ediția 2024

 Tabăra de fotografie  la IPOTEȘTI: Căutându-l pe Eminescu, ediția 2024

ARTICOLE RECOMANDATE

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea

4 săptămâni ago
Învățarea care unește comunitatea: Târg de educație a adulților organizat la Botoșani prin Erasmus+

Învățarea care unește comunitatea: Târg de educație a adulților organizat la Botoșani prin Erasmus+

4 luni ago
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Patriarhia Română, decorați de Președintele României

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Patriarhia Română, decorați de Președintele României

12 luni ago
Programul Național „Masă Sănătoasă” continuă și anul acesta în județul Botoșani

Programul Național „Masă Sănătoasă” continuă și anul acesta în județul Botoșani

9 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1207 distribuiri
    Share 483 Tweet 302
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

La jumătatea lunii octombrie sunt sărbătorite femeile din mediul rural, un sfert din totalul populaţiei mondiale

15 octombrie – Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural. Un sfert din populația lumii este reprezentat de femei de la sate

15/10/2026
15 octombrie 1874 – S-a născut medicul Constantin I. Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie

15 octombrie 1874 – S-a născut Constantin I. Parhon, fondatorul endocrinologiei românești

15/10/2026
Tundere în monahism la Mănăstirea românească din Cenicientos, Spania

Tundere în monahism la Mănăstirea românească din Cenicientos, Spania

15/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței