Sfântul Ierarh Leon cel Mare (n. 390, Toscana, Italia – d. 461, Roma) s-a născut în Italia într-o familie de creștini. După ce și-a urmat studiile (literare și teologice), datorită dragostei sale pentru Hristos, a fost hirotonit diacon al Sfântului Chiril al Alexandriei, apoi arhidiacon sub Episcopul Sixt al III-lea. După moartea acestuia din urmă, Leon a fost numit episcop al Romei (din 440 până în 461). Sfântul Leon cel Mare a avut o viață curată și plăcută lui Dumnezeu conducând turma lui Hristos spre mântuire cu dragoste și cu multă răbdare, scrie doxologia.ro.
A trăit în post și în rugăciune, s-a rugat cu lacrimi pentru lumea rătăcită cerând sprijinul Sfinților Apostoli Petru și Pavel pentru a-și duce la îndeplinire misiunea pământească. Sfântul Leon a fost unul dintre inițiatorii celui de-al IV-lea Sinod Ecumenic de la Calcedon, din anul 451, în cadrul căruia a fost citită și epistola sa în care susținea cu tărie cele două lucrări și cele doua voințe în Hristos (cea omenească și cea divină). Leon cel Mare a avut un rol important nu doar în plan religios, ci și politic, fiind o figură marcantă atât în istoria creștinismului occidental, cât și în cea a creștinismului oriental. A luptat împotriva ereziilor, pentru redobândirea păcii și a disciplinei în Biserică și în societate.
La toate acestea, trebuie adăugată în mod special grija sa față de păstrarea unității Bisericii lui Hristos prin menținerea comuniunii universale de credință. Deși Sfântul Ierarh Leon cel Mare avea o atitudine solemnă, adesea severă, totuși acestea nu au îndepărtat căldura umană și entuziasmul, dragostea și mila pentru cei aflați în suferință și, mai presus de toate, iubirea de Dumnezeu. Sfântul Leon a fost primul ierarh căruia posteritatea i-a acordat titlul de „cel Mare”, deoarece a condus Biserica din Roma o lungă perioadă de dificultăți pe plan intern și externe. În pofida tuturor acestor situații grele el reușit de fiecare dată să apare dreapta credință.
În anul 452, Attila, supranumit „Biciul lui Dumnezeu”, s-a îndreptat, împreună cu hoardele de huni, spre Roma cu gândul să o distrugă. El nu cunoștea nici mila față de oameni, nici dragostea și respectul pentru cele sfinte. Cu toate acestea, datorită înțelepciunii sale, Sfântul Ierarh Leon cel Mare a reușit să-l convingă pe temutul atacator să cruțe Roma și să părăsească Italia. Cetatea Eternă și-a recăpătat liniștea pentru scurt timp, fiindcă peste numai trei ani, în 455, vandalii au ajuns până aproape de porțile orașului, hotărâți să nu lase în urma lor decât un morman de ruine. Având darul blândeții, Sfântul Ierarh Leon l-a convins pe conducătorul vandalilor, Genseric, să renunțe la planul său.
Astfel, toate lăcașurile de cult, biserici, mănăstiri, catacombe, cavouri, cimitire, au devenit pentru câțiva ani adăposturi pentru cetățenii îngroziți de furia cotropitorilor. Deși orașul a fost distrus aproape în întregime, casele au fost prădate sau arse, totuși o mare parte din populația Romei a fost salvată, și asta datorită înțelepciunii și dragostei Sfântului Leon. Ajungând la bătrânețe, Sfântul Ierarh Leon cel Mare a petrecut patruzeci de zile lângă mormântul Sfântului Apostol Petru în post și rugăciune, ca să mijlocească la Bunul Dumnezeu ca să apere turma sa după trecerea s-a la cele veșnice. A trecut la Domnul în pace în anului 461 în data de 18 februarie și a fost înmormântat în Biserica Sfântul Petru din Roma.
Surse video: EWTN, Massimo Nalli, Justinian Filokalis















