Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache” îi invită pe cei mici la un nou spectacol interactiv, „Nelu GâscăNeluʼ”, programat joi, 17 septembrie, de la ora 18:00, și duminică, 20 septembrie, de la orele 11:00 și 12:30.
Recomandat copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani, spectacolul spune povestea unui pui de gâscă lăudăros, adoptat de doi vecini și ajuns într-o situație dificilă din cauza comportamentului său. Nelu GâscăNeluʼ este pe cale să devină prada doamnei Vulpe, însă este salvat de Măriuca, o fetiță curajoasă și prietena gâscănelului.
Spectacolul aduce în fața publicului personaje îndrăgite, păpuși și actori, într-o poveste menită să îi apropie pe copii de valorile prieteniei, curajului și modestiei. Mesajul central al reprezentației este inspirat de binecunoscuta zicală: „Lauda de sine nu miroase-a bine!”.
Regia spectacolului este semnată de Florin Iftode, textul îi aparține Mariei Gornic, iar muzica este realizată de Kevin MacLeod. Asistent de regie este Alin Gheorghiu, iar scenografia poartă semnătura lui Gelu Rîşca.
Din distribuție fac parte actorii Renata Voloşcu, Oana Asofiei, Pavel Petrași, Ana Apetrei, Cosmin Tanasă și Andrei Bordianu.
Prețul unui bilet este de 20 de lei. Biletele pot fi achiziționate online, prin platforma Entertix: entertix.ro sau de pe site-ul Teatrului „Vasilache”, la secțiunea „Cumpără Bilet”: teatrulvasilache.ro.
De asemenea, acestea pot fi cumpărate de la sediul instituției, de marți până vineri, între orele 10:30 și 12:30, precum și înaintea spectacolului, de la casa de bilete, în limita locurilor disponibile.
Accesul în sala de spectacole este permis cu o jumătate de oră înainte de începerea reprezentației.
Sursa: Teatrul Vasilache














