Credincioșii sunt așteptați la Mănăstirea Popăuţi din municipiul Botoșani, unde, în zilele de 30 septembrie și 1 octombrie, vor avea loc slujbe dedicate sărbătorii „Acoperământul Maicii Domnului”.
Mănăstirea Popăuți din Botoșani se pregătește de sărbătoare. Biserica nouă a așezământului monahal, care poartă hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, își va cinsti ocrotitoarea pe 1 octombrie 2026, zi în care Biserica Ortodoxă prăznuiește această importantă sărbătoare.
Programul liturgic va începe în seara zilei de 30 septembrie, de la ora 17:00, când va fi săvârșită o priveghere de toată noaptea. Credincioșii vor putea participa la Vecernia Mare cu Litie, Utrenie, Acatistul și Sfânta Liturghie.
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului amintește de arătarea Maicii Domnului în biserica din Vlaherne, în timpul unei privegheri pentru salvarea Constantinopolului, potrivit tradiției Bisericii. Maica Domnului este cinstită ca ocrotitoare și grabnic ajutătoare a celor care îi cer sprijinul prin rugăciune.
O biserică ridicată în doar șase luni
Biserica nouă a Mănăstirii Popăuți a fost construită în anul 2002, lucrările fiind finalizate în numai șase luni. În anii următori, între 2006 și 2013, lăcașul a fost pictat și dotat cu mobilier, prin osteneala obștii monahale și cu sprijinul credincioșilor din Botoșani și din alte zone ale țării.
Ridicarea noii biserici a venit și ca răspuns la numărul tot mai mare de credincioși care participau la rugăciune și la slujbele mănăstirii. În același timp, noul lăcaș a fost gândit pentru a contribui la protejarea vechii biserici a Mănăstirii Popăuți, cu hramul „Sfântul Nicolae”, ctitorită de Sfântul Ștefan cel Mare.
Un element aparte al construcției îl reprezintă faptul că biserica nouă nu are turlă. Alegerea arhitecturală a fost făcută pentru ca noul edificiu să nu diminueze vizibilitatea și măreția ctitoriei ștefaniene aflate în imediata apropiere.
Două biserici, aceeași oază de rugăciune
Prin apropierea celor două lăcașuri, Mănăstirea Popăuți păstrează un echilibru între patrimoniul istoric și viața liturgică actuală. Biserica „Sfântul Nicolae”, monument reprezentativ al epocii lui Ștefan cel Mare, continuă să fie un reper al spiritualității și culturii românești, în timp ce noua biserică oferă spațiul necesar desfășurării slujbelor și participării unui număr mare de credincioși.
Sursa: Mănăstirea Popăuţi
















