marți, noiembrie 10, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Lucrările la Școala Gimnazială Baranca avansează în ritm susținut

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/09/2026
in Educație, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Investiția destinată modernizării Școlii Gimnaziale Baranca din comuna Hudești se desfășoară într-un ritm mai rapid decât cel estimat inițial. Autoritățile locale anunță că lucrările din teren avansează corespunzător, iar dacă ritmul actual se menține, construcția ar putea ajunge la faza acoperișului până la venirea iernii.

Potrivit primarului comunei Hudești, Dimitre Catalin Zlei, lucrările la obiectivul de investiții evoluează favorabil, atât din punct de vedere al ritmului de execuție, cât și al calității lucrărilor.

Alte articole

Lucrările la viitoarea biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani continuă. Se pregătește fundația noului lăcaș de cult

Lucrările la viitoarea biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani continuă. Se pregătește fundația noului lăcaș de cult

10/11/2026
Reorganizarea învăţământului profesional

Locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani în data de 10 noiembrie 2026

10/11/2026

„Lucrările în teren avansează mult mai bine decât am planificat, într-un ritm alert și cu o calitate foarte bună a execuției”, a transmis edilul.

Un obiectiv important pentru perioada următoare este ca lucrările să ajungă la faza acoperișului înainte de sezonul rece. Evoluția investiției va depinde însă și de alocarea situațiilor de plată de către ADR Nord-Est.

În aceste condiții, administrația locală estimează că există posibilitatea ca investiția să fie finalizată mai devreme decât termenul stabilit inițial.

Pentru comunitatea din Hudești, proiectul reprezintă o investiție importantă în infrastructura educațională și în condițiile oferite elevilor. Finalizarea lucrărilor ar urma să le ofere copiilor de la Școala Gimnazială Baranca acces la un spațiu de educație modern, adaptat nevoilor actuale.

„Cel mai important este că elevii Școlii Gimnaziale Baranca vor putea beneficia de condiții moderne de educație mult mai repede decât am estimat inițial”, a subliniat primarul Dimitre Catalin Zlei.

Administrația comunei Hudești transmite că va continua să urmărească îndeaproape evoluția lucrărilor, cu obiectivul de a asigura finalizarea investiției într-un timp cât mai scurt și în condiții corespunzătoare.

Investiția în școală înseamnă, în același timp, o investiție în viitorul copiilor și al întregii comunități din Hudești.

Sursa: Primăria Hudești 

Tags: Hudești
Articolul anterior

Un nou Centru de zi pentru copii a fost inaugurat în localitatea Dorobanți

Articolul următor

Priveghere de toată noaptea la Mănăstirea Cozancea, în noaptea de 25 spre 26 septembrie

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Lucrările la viitoarea biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani continuă. Se pregătește fundația noului lăcaș de cult

Lucrările la viitoarea biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani continuă. Se pregătește fundația noului lăcaș de cult

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

Un nou pas important a fost făcut în construirea viitoarei biserici a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla"- Botoșani...

Reorganizarea învăţământului profesional

Locuri de muncă vacante la nivelul județului Botoșani în data de 10 noiembrie 2026

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

Potrivit datelor rezultate din declarațiile agenților economici privind locurile de muncă vacante, la data 10 noiembrie  2026,  în evidențele Agenției...

O biserică din Botoșani îl va cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Mina

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Orășeni-Deal își sărbătorește hramul. Credincioșii sunt așteptați la Sfânta Liturghie

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

Credincioșii din Parohia Orăşeni Deal, comuna Curtești, județul Botoșani, sunt invitați să participe miercuri, 11 noiembrie, la sărbătoarea hramului Bisericii...

Cuvântul zilnic: Ce înseamnă astăzi să fii un om educat

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

A fi un om educat înseamnă mult mai mult decât a deține informații sau a avea cunoștințe vaste. Înseamnă să...

Articolul următor
Priveghere de toată noaptea la Mănăstirea Cozancea, în noaptea de 25 spre 26 septembrie

Priveghere de toată noaptea la Mănăstirea Cozancea, în noaptea de 25 spre 26 septembrie

ARTICOLE RECOMANDATE

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ediția a IV-a

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova, ediția a IV-a

2 ani ago
PS Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ilie” din Botoșani

PS Nichifor Botoșăneanul va sluji Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Ilie” din Botoșani

4 săptămâni ago
Diverse învățături corecte și învățături greșite

Diverse învățături corecte și învățături greșite

11 luni ago
„Grădinița de vară în domeniul situațiilor de urgență”. Activități ale pompierilor la două instituții de învățământ din  Dorohoi

„Grădinița de vară în domeniul situațiilor de urgență”. Activități ale pompierilor la două instituții de învățământ din  Dorohoi

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1218 distribuiri
    Share 487 Tweet 305
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    679 distribuiri
    Share 272 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

„La Lilieci”, premieră la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Un spectacol despre satul românesc, rădăcini și memoria generațiilor

„La Lilieci”, premieră la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Un spectacol despre satul românesc, rădăcini și memoria generațiilor

10/11/2026
Lucrările la viitoarea biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani continuă. Se pregătește fundația noului lăcaș de cult

Lucrările la viitoarea biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani continuă. Se pregătește fundația noului lăcaș de cult

10/11/2026
„Puncte de întâlnire” – opt artiste, opt universuri creative, o singură expoziție la Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botoșani

„Puncte de întâlnire” – opt artiste, opt universuri creative, o singură expoziție la Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botoșani

10/11/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței