Credincioșii din municipiul Botoșani sunt așteptați, în zilele de 22 și 23 septembrie, la sfintele slujbe organizate de Parohia „Sfântul Ioan Botezatorul”, cu prilejul sărbătorii Zămislirii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, prăznuită anual la 23 septembrie în calendarul ortodox.
Programul liturgic începe marți, 22 septembrie, de la ora 18:00, cu Slujba Vecerniei. Miercuri, în ziua sărbătorii, programul va continua de la ora 07:00 cu Utrenia, urmată, de la ora 08:30, de Sfânta Liturghie. De la ora 10:30 va fi oficiat Parastasul.
Sărbătoarea amintește de momentul în care Dumnezeu a ascultat rugăciunile drepților Zaharia și Elisabeta, care, deși înaintați în vârstă, au primit vestea că vor avea un fiu. Potrivit relatării din Evanghelia după Luca, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat preotului Zaharia în timp ce acesta slujea la Templul din Ierusalim și i-a vestit nașterea unui fiu care urma să poarte numele Ioan.
Ioan avea să devină Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, pregătind poporul pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos. În tradiția Bisericii, zămislirea sa este legată astfel de începutul lucrării dumnezeiești care avea să pregătească venirea lui Hristos.
Reprezentanții parohiei îi îndeamnă pe credincioși să participe la rugăciune și să cinstească această sărbătoare, cerând mijlocirea Sfântului Ioan Botezătorul înaintea lui Dumnezeu.
„Vă așteptăm cu drag să ne rugăm împreună și să cinstim această zi de sărbătoare”, este mesajul transmis de preotul paroh Petru Fercal.
Sursa: Parohia „Sfântul Ioan Botezatorul”

















