Credincioșii care vor participa în acest an la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași vor avea ocazia să se închine și la moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici români ai secolului al XX-lea, scrie basilica.ro.
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria vor fi aduse de la Mănăstirea Sihăstria și așezate spre închinare alături de racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în baldachinul special amenajat în apropierea Catedralei Mitropolitane din Iași.
Programul complet al manifestărilor dedicate hramului Sfintei Cuvioase Parascheva urmează să fie anunțat de Arhiepiscopia Iașilor în perioada următoare.
Un sfânt originar din județul Botoșani
Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria s-a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroiești, județul Botoșani, primind la botez numele Petru. Încă din copilărie a fost atras de viețile sfinților și de trăirea monahală.
În anul 1921 a intrat în obștea Schitului Cozancea, iar un an mai târziu a fost tuns în monahism, primind numele Paisie.
Din 1948, și-a continuat viața monahală la Mănăstirea Sihăstria, unde a devenit duhovnic pentru numeroși monahi și credincioși. De-a lungul deceniilor, mii de oameni au venit la el pentru sfat și binecuvântare.
Între anii 1972 și 1985, Părintele Paisie s-a retras la Schitul Sihla, în apropierea Peșterii Sfintei Teodora, însă a continuat să fie căutat de credincioși. În ultimii ani ai vieții a revenit la Mănăstirea Sihăstria, unde și-a continuat activitatea duhovnicească.
Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria a trecut la Domnul în 18 octombrie 1990, la vârsta de 93 de ani.
Canonizat în anul 2024
În anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Părintelui Paisie Olaru, stabilind titulatura de Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria. Ziua de pomenire a fost stabilită pentru 2 decembrie, în aceeași zi cu pomenirea Sfântului Cuvios Cleopa de la Sihăstria.
Aducerea moaștelor Sfântului Paisie la Iași, cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, va oferi credincioșilor posibilitatea de a se închina înaintea celui care și-a dedicat întreaga viață slujirii Bisericii și îndrumării duhovnicești a credincioșilor.
Sursa: basilica.ro














