Elevii de liceu din județul Botoșani care au obținut rezultate bune la concursuri și olimpiade școlare și provin din familii cu venituri reduse se pot înscrie în programul de burse „Ajută un copil să învețe!”. Rotary Club Botosani oferă, pentru anul școlar 2026–2027, zece burse „Profesor Doctor Constantin Manolache”, în valoare de 6.000 de lei fiecare.
Proiectul bursier este derulat de Rotary Club Botoșani cu sprijinul sponsorilor și partenerilor și are ca obiectiv susținerea elevilor cu rezultate școlare bune, pentru care sprijinul financiar poate contribui la continuarea și dezvoltarea parcursului educațional.
Bursele se adresează elevilor înscriși în ciclul liceal în județul Botoșani, care îndeplinesc criteriile prevăzute în regulamentul programului.
Cine poate candida
Potrivit condițiilor de eligibilitate, candidatul trebuie să fie elev al unei unități de învățământ liceal din județul Botoșani și să aibă domiciliul în județ.
De asemenea, elevul trebuie să fi participat, în anul școlar 2025–2026, la etapa națională a unei olimpiade sau a unui concurs școlar ori să fi obținut locul I, II sau III la etapa județeană a unei olimpiade.
O altă condiție este ca media generală obținută în anul școlar 2024–2025 să fie mai mare de 8,50. Totodată, venitul mediu net lunar pe membru de familie nu trebuie să depășească 3.000 de lei, iar beneficiarul nu trebuie să primească alte burse finanțate din surse private.
Dosarele pot fi depuse până pe 18 octombrie
Înscrierea la concursul de dosare se desfășoară în perioada 21 septembrie – 18 octombrie 2026.
Dosarele trebuie transmise exclusiv în format electronic la adresa de e-mail rotarybotosani@yahoo.com și trebuie să cuprindă documentele prevăzute în regulament: fișa de înscriere, CV-ul candidatului, documentele de identitate, diplomele și actele care atestă performanțele școlare, dovezile privind veniturile familiei, minimum două scrisori de recomandare din partea cadrelor didactice, declarația privind lipsa altor burse private, precum și documentele referitoare la protecția datelor personale și folosirea imaginii.
Selecția beneficiarilor se va realiza în urma evaluării dosarelor depuse, conform criteriilor stabilite prin regulamentul programului. Lista elevilor care vor primi bursele va fi publicată în data de 5 noiembrie 2026.
Burse dedicate memoriei profesorului Constantin Manolache
Bursele poartă numele profesorului doctor Constantin Manolache, fost coleg al membrilor Rotary Club Botoșani și personalitate a învățământului botoșănean, în memoria căruia organizația a decis ca programul de burse să îi poarte numele.
Programul a fost inițiat începând cu anul școlar 2014–2015, ca formă de susținere a performanței școlare și de încurajare a elevilor care își doresc să își continue studiile și să își valorifice potențialul.
Prin proiectul „Ajută un copil să învețe!”, Rotary Club Botoșani își propune să sprijine educația și excelența în rândul tinerilor din comunitatea locală, cu ajutorul sponsorilor și partenerilor implicați în acest demers.
Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și documentele necesare înscrierii sunt disponibile pe site-ul Rotary Club Botoșani: rotarybotosani.ro















