Credincioșii din Orășeni Vale, comuna Curtești, sunt așteptați miercuri, 14 octombrie, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, care își sărbătorește hramul. Ziua este dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei și una dintre cele mai cinstite sfinte din România.
Cu acest prilej, la biserica din Orășeni Vale va fi oficiat un program liturgic special, la care sunt invitați atât enoriașii comunității, cât și credincioșii din localitățile învecinate.
Programul slujbelor începe la ora 07:30, cu slujba Utreniei. De la ora 08:30 va fi oficiat Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar la ora 09:00 va începe Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. La ora 11:30 este programat un parastas pentru cei adormiți, urmat, la ora 11:45, de o agapă frățească pentru slujitori.
La finalul manifestărilor religioase, enoriașii vor oferi credincioșilor o gustare, sub forma unor pachețele pregătite în cinstea hramului.
„În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Preacuvioasă Maica noastră Parascheva, mult folositoare și ocrotitoare a Moldovei, dar și a satului nostru, întrucât biserica noastră poartă hramul Sfintei Parascheva”, a transmis preotul Daniel Budeanu, parohul comunității din Orășeni Vale.
De asemenea preotul îi îndeamnă pe credincioși să participe la Sfânta Liturghie și să o cinstească pe Sfânta Parascheva prin rugăciune și credință.
Sursa: Parohia Orășeni Vale















