Curtea Bisericii „Sfântul Nicolae” din comuna Leorda a intrat într-un amplu proces de amenajare, lucrările urmând să contribuie la îmbunătățirea aspectului și a accesului în zona lăcașului de cult.
Potrivit reprezentanților parohiei, proiectul prevede pavarea unei suprafețe de aproximativ 330 de metri pătrați, precum și realizarea unor lucrări de amenajare și înfrumusețare a căilor de acces.
Valoarea estimată a lucrărilor se ridică la 55.000 de lei, sumă pentru care Parohia „Sfântul Nicolae” face apel la sprijinul comunității locale și al tuturor celor care doresc să contribuie la realizarea proiectului.
„Am început lucrările de amenajare a curții bisericii noastre. Se va acoperi cu pavaj o suprafață de 330 mp, împreună cu alte lucrări de înfrumusețare a căilor de acces”, a transmis preotul paroh Ciurciun Andrei Vlăduț.
Inițiativa își propune nu doar modernizarea spațiului din jurul bisericii, ci și crearea unui cadru mai plăcut și mai accesibil pentru credincioși și pentru întreaga comunitate din Leorda.
Reprezentanții parohiei îi îndeamnă pe localnici și pe toți cei care doresc să sprijine această lucrare să contribuie, după posibilități, la acoperirea costurilor proiectului.
„Dumnezeu să binecuvinteze jertfa pe care o face fiecare bun creștin în slujba bisericii și a satului nostru!”, este mesajul transmis de parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Leorda.
Sursa: Parohia „Sfântul Nicolae” Leorda














