„Mamaie, la 84 de ani și în scaun cu rotile, de ce te-ai mai chinuit să vii la moaște?”
A întrebat-o o femeie pe bătrânica pe care a întâlnit-o la pelerinajul Sfintei Parascheva. Nu bănuia că răspunsul avea să o emoționeze până la lacrimi.
Elisabeta avea 84 de ani și locuia într-un sat din județul Botoșani, într-o căsuță modestă, în care își petrecuse aproape toată viața.
Cu trei ani în urmă, după o boală grea, rămăsese cu probleme serioase de mers. De atunci, se deplasa cu ajutorul unui scaun cu rotile și nu mai putea ieși singură din casă.
Soțul îi murise cu aproape 15 ani în urmă, iar copiii erau plecați la casele lor. Singurul care o vizita aproape săptămânal era nepotul ei, Răzvan, un tânăr de 28 de ani.
În fiecare toamnă, când se apropia sărbătoarea Sfintei Parascheva, Elisabeta urmărea la televizor imaginile cu pelerinii veniți la Iași și ofta cu tristețe:
— Of, Doamne… Oare oi mai ajunge și eu vreodată acolo?
În tinerețe, mergea deseori la moaște împreună cu soțul ei. Plecau dis-de-dimineață, luau câteva merinde și așteptau ore întregi la rând. Era una dintre amintirile ei cele mai dragi.
Într-o zi, Răzvan a găsit-o plângând în fața televizorului.
— Ce ai, mamaie? Te doare ceva?
— Nu, mamă. Mi-e doar sufletul greu.
— De ce?
— Mi-aș mai dori să ajung o singură dată la Sfânta Parascheva, să mă închin și să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru viața pe care am avut-o. Dar uite în ce stare am ajuns… Nici până la poartă nu mai pot merge singură.
Răzvan s-a apropiat și i-a luat mâna.
— Și dacă te duc eu, mamaie?
Bătrâna l-a privit neîncrezătoare.
— Cum să mă duci, mamă? Sunt bătrână, nu mă pot mișca singură și trebuie să ai grijă de mine. Nu vreau să-ți fiu povară.
Tânărul a zâmbit.
— Când eram mic și nu puteam merge, tu mă purtai în brațe peste tot. Acum a venit rândul meu să am grijă de tine.
Elisabeta a început să plângă, fără să mai poată spune nimic.
A doua zi, Răzvan a pregătit mașina, a luat o pătură, apă și câteva sandvișuri, apoi a pornit la drum împreună cu bunica lui.
La Iași, mulțimea de pelerini era deja mare. Răzvan a așezat-o cu grijă în scaunul cu rotile, i-a acoperit picioarele cu pătura și a pornit spre racla Sfintei Parascheva.
Bătrânica ținea în brațe un buchet mic de crizanteme albe și o iconiță veche, pe care o păstra încă din tinerețe.
În timp ce înaintau, o femeie de aproximativ 60 de ani s-a apropiat de ea.
— Mamaie, câți ani ai?
— Optzeci și patru, mamă.
— Și ai venit tocmai până aici, în scaunul cu rotile? Nu era mai bine să stai acasă, la căldură?
Elisabeta a zâmbit blând.
— Acasă am stat trei ani, fată dragă. Trei ani în care am privit la televizor și m-am rugat să mai pot ajunge măcar o dată aici.
— Și ce vrei să-i ceri Sfintei? Să te faci bine și să mergi din nou?
Bătrâna a clătinat încet din cap.
— Nu, mamă. Am trăit 84 de ani și am avut o viață lungă. Nu am venit să cer să mă ridic din scaunul acesta. Am venit să mulțumesc.
— Pentru ce, mamaie?
Elisabeta s-a întors spre nepotul ei.
— Pentru că Dumnezeu mi-a dat un băiat care mă poartă acum pe mine, așa cum îl purtam eu în brațe când era mic.
Femeia a rămas fără cuvinte.
După o clipă, bătrâna a continuat:
— Și mai am o rugăminte: să-l țină Dumnezeu sănătos pe Răzvan al meu. Muncește toată săptămâna, iar în timpul liber vine să mă îngrijească, să-mi facă de mâncare și să mă scoată puțin în curte. Astăzi a făcut atâta drum numai ca să-mi împlinească dorința.
Răzvan și-a întors privirea, încercând să-și ascundă lacrimile.
— Mamaie, nu mai spune așa…
— Ba spun, mamă. Lumea trebuie să știe că mai există oameni cu suflet bun, care nu-și uită bătrânii atunci când aceștia au cea mai mare nevoie de ajutor.
Cu sprijinul voluntarilor, cei doi au ajuns în cele din urmă în fața raclei.
Elisabeta și-a făcut cruce cu mâna tremurândă și a început să se roage printre lacrimi:
— Sfântă Parascheva, am venit și eu, bătrână și neputincioasă, dar am ajuns. Îți mulțumesc că mi-ai mai dat ocazia să văd locul acesta drag sufletului meu. Nu-ți cer avere și nici să mă ridic din scaunul acesta. Te rog doar să ai grijă de Răzvan al meu, pentru că el a rămas lângă mine când nu mai puteam face nimic singură.
Apoi a adăugat cu glas stins:
— Dacă mai am zile de trăit, lasă-mă să-l mai văd puțin, să știu că îi este bine și că își găsește drumul în viață.
Răzvan s-a aplecat lângă scaunul bunicii și i-a sărutat mâna.
— Mamaie, eu am venit să mă rog pentru tine, nu tu pentru mine…
Bătrâna i-a mângâiat obrazul.
— Puiul mamii, o bunică nu încetează niciodată să se roage pentru cei dragi.
Câțiva pelerini care auziseră cuvintele ei și-au șters discret lacrimile.
La plecare, Răzvan a întrebat-o:
— Mamaie, ești fericită că am venit?
Elisabeta a privit spre catedrală, apoi spre nepotul ei.
— Sunt, mamă. Mai fericită decât am fost de multă vreme.
— Și ce ți-a plăcut cel mai mult?
Bătrâna a zâmbit printre lacrimi.
— Că am ajuns aici cu tine. Când eram tânără, veneam cu bunicul tău și mă ținea el de mână. Astăzi m-ai ținut tu. Vezi, mamă? Dumnezeu nu m-a lăsat singură.
Pe drumul spre casă, Elisabeta a adormit în mașină, cu iconița strânsă la piept.
Când au ajuns, Răzvan a luat-o cu grijă în brațe și a dus-o în casă.
— Gata, mamaie. Am ajuns acasă.
Bătrâna a deschis ochii și i-a zâmbit.
— Răzvane, astăzi mi-ai făcut cea mai mare bucurie din ultimii ani.
— Lasă, mamaie. O să mai mergem și la anul.
Elisabeta l-a prins de mână.
— Eu nu știu dacă mai apuc anul viitor, mamă. Dar astăzi mi-ai împlinit o dorință pe care credeam că nu o voi mai putea împlini niciodată.
Răzvan a îmbrățișat-o, cu ochii în lacrimi.
Bătrâna și-a întors privirea spre fotografia soțului ei și a șoptit:
— Ai văzut, Ioane? Am mai ajuns o dată la Sfânta Parascheva. Numai că, de data aceasta, m-a dus nepotul nostru…
În seara aceea, Elisabeta a adormit cu zâmbetul pe buze.
Nu s-a întâmplat nicio minune spectaculoasă. Dar, după trei ani în care crezuse că nu va mai putea ajunge acolo, își împlinise dorința datorită nepotului care nu o uitase.
Uneori, cele mai mari bucurii nu costă bani. Înseamnă doar timp, grijă și iubire.
Dacă mai ai părinți sau bunici care te așteaptă, fă-ți timp pentru ei. Sună-i, vizitează-i și, dacă poți, ajută-i să-și împlinească măcar una dintre dorințele pe care le poartă în suflet.
Pentru tine poate fi doar o zi obișnuită. Pentru ei, poate deveni o amintire de neuitat.
Nu amâna să le faci o bucurie celor dragi. Uneori, cel mai frumos dar pe care îl poți oferi este chiar prezența ta.
Dumnezeu să ne ocrotească părinții și bunicii, să le dăruiască sănătate, liniște și oameni buni alături!
La mulți ani tuturor celor care poartă numele Sfintei Cuvioase Parascheva!
Sursa: Bună, ce mai faci?
Sursa foto&video: Doxologia
