miercuri, noiembrie 4, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Perspective literare – 2026” – literatura contemporană ajunge în mijlocul elevilor din județul Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
04/11/2026
in Cultură
136
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Literatura contemporană se apropie de tânăra generație prin proiectul „Perspective literare – 2026”, o inițiativă a Editurii Casa de Pariuri Literare, cofinanțată de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și organizată în parteneriat cu Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”.

Evenimentele se vor desfășura în trei localități din județul Botoșani, avându-l ca invitat pe editorul Cosma Cristian, care le va prezenta elevilor universul literaturii contemporane și importanța lecturii.

Alte articole

Grădina de Vară a Teatrului „Mihai Eminescu” se redeschide cu muzică și povești din Botoșanii de altădată

„Ivan Turbincă”, spectacol inspirat din opera lui Ion Creangă, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani

04/11/2026
Filarmonica „George Enescu” Botoșani scoate la concurs un post de economist

„Muzica dintre lumi” – concert de excepție al Orchestrei de Suflători a Filarmonicii „George Enescu” Botoșani

04/11/2026

Prima întâlnire este programată joi, 5 noiembrie, de la ora 13:00, la Memorialul Ipotești, în prezența elevilor de la Colegiul Pedagogic „Nicolae Iorga”. Vineri, 6 noiembrie, activitățile vor continua la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi, de la ora 10:00, și la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, de la ora 12:00.

Programul cuprinde proiecții de interviuri cu scriitorii Robert Șerban, Marian Coman, Magda Cârneci și Lucian Vasilescu. Aceștia vor vorbi despre rolul lecturii în formarea personală și despre cărțile care le-au influențat adolescența, pornind de la două întrebări: „De ce e bine să citim?” și „Ce cărți am citit în adolescență?”.

La Memorialul Ipotești, participanții vor putea vizita și o expoziție digitală dedicată fotografului Ion Cucu.

Componenta editorială a proiectului include distribuirea unor ziare tematice consacrate poetului Leonid Dimov, scriitoarei Doina Ioanid și editurii Armada–Nemira. Un material special va prezenta Memorialul Ipotești printr-un interviu cu managerul instituției, Ala Sainenco.

Elevii vor avea, de asemenea, posibilitatea de a descoperi cărți și alte materiale editoriale, de a primi semne de carte cu coduri QR și de a participa la „Trivia Nemira”, un concurs interactiv conceput special pentru ei.

Prin întâlniri, dialoguri și experiențe culturale diverse, „Perspective literare – 2026” își propune să stimuleze interesul tinerilor pentru lectură și să le ofere ocazia de a intra în contact direct cu literatura contemporană.

Sursa: Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Tags: memorialul ipotesti
Articolul anterior

„Ivan Turbincă”, spectacol inspirat din opera lui Ion Creangă, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani

Articolul următor

Lecție de curaj și siguranță pentru elevii din Dorohoi. Vizită educativă la Detașamentul de Pompieri

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Grădina de Vară a Teatrului „Mihai Eminescu” se redeschide cu muzică și povești din Botoșanii de altădată

„Ivan Turbincă”, spectacol inspirat din opera lui Ion Creangă, pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
04/11/2026
0

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită publicul duminică, 8 noiembrie, de la ora 19:00, la spectacolul „Ivan Turbincă”, o adaptare scenică...

Filarmonica „George Enescu” Botoșani scoate la concurs un post de economist

„Muzica dintre lumi” – concert de excepție al Orchestrei de Suflători a Filarmonicii „George Enescu” Botoșani

de editor-dariusdamian
04/11/2026
0

Filarmonica „George Enescu” Botoșani invită publicul meloman vineri, 6 noiembrie 2026, de la ora 18:30, în Sala Mare a Teatrului...

Festivalul-Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!” revine la Botoșani cu premii de 16.500 de lei

Festivalul-Concurs de Colinde „O, ce veste minunată!” revine la Botoșani cu premii de 16.500 de lei

de editor-dariusdamian
04/11/2026
0

Formațiile de colindători din întreaga țară sunt invitate să participe la cea de-a XIV-a ediție a Festivalului-Concurs de Colinde „O,...

4 noiembrie 1465 – A încetat din viață Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare

4 noiembrie 1465 – Maria Oltea, mama lui Ștefan cel Mare, a trecut la cele veșnice

de editor-dariusdamian
04/11/2026
0

La 4 noiembrie se împlinesc 561 de ani de la moartea Mariei Oltea, mama unuia dintre cei mai importanți domnitori...

Articolul următor
Lecție de curaj și siguranță pentru elevii din Dorohoi. Vizită educativă la Detașamentul de Pompieri

Lecție de curaj și siguranță pentru elevii din Dorohoi. Vizită educativă la Detașamentul de Pompieri

ARTICOLE RECOMANDATE

„Ziua Internațională a Francofoniei” la Liceul Tehnologic Vorona

„Ziua Internațională a Francofoniei” la Liceul Tehnologic Vorona

8 luni ago
Evenimente liturgice și misionare în Protopopiatul Dorohoi, duminică, 9 august

Evenimente liturgice și misionare în Protopopiatul Dorohoi, duminică, 9 august

3 luni ago
Pompierii botoșăneni și-au încheiat cea de-a doua misiune la Broșteni

Pompierii botoșăneni și-au încheiat cea de-a doua misiune la Broșteni

1 an ago
Preoții militari s-au reunit la întâlnirea anuală metodică și de specialitate

Preoții militari s-au reunit la întâlnirea anuală metodică și de specialitate

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1216 distribuiri
    Share 486 Tweet 304
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    679 distribuiri
    Share 272 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

17 parohii din Protopopiatul Botoșani Est își sărbătoresc hramul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

17 parohii din Protopopiatul Botoșani Est își sărbătoresc hramul de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

04/11/2026
Când pică Moșii de iarnă 2026 și ce e bine să dai de pomană

Moșii de toamnă 2026, pe 7 noiembrie. Zi de rugăciune și pomenire a celor adormiți

04/11/2026
Fonduri suplimentate pentru sistemul dual

Părinții care revin la serviciu ar putea primi un stimulent egal cu indemnizația de creștere a copilului

04/11/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței