Biserica Ortodoxă ne îndeamnă să păstrăm vie legătura cu cei trecuți la cele veșnice prin rugăciune, credință și fapte de milostenie, respectând semnificația creștină a tradițiilor legate de înmormântare și pomenire, scrie doxologia.ro.
În tradiția Bisericii Ortodoxe, moartea reprezintă despărțirea sufletului de trup, însă nu și sfârșitul legăturii de iubire dintre cei plecați și cei rămași în viață. Potrivit învățăturii creștine, sufletul se întoarce la Dumnezeu, iar trupul revine în pământ, urmând ca toți oamenii să învie la sfârșitul veacurilor.
Sfânta Scriptură amintește această realitate în cartea Eclesiastului (12, 5-7), unde se arată că trupul se întoarce în pământ, iar duhul se întoarce la Dumnezeu, Cel care l-a dat.
Rugăciunea, expresia iubirii pentru cei adormiți
Biserica păstrează vie pomenirea celor trecuți la cele veșnice prin rugăciuni și slujbe speciale, îndemnând credincioșii să nu uite de cei adormiți. Pomenirea nu trebuie privită doar ca o obligație tradițională sau ca un prilej de reuniune familială, ci mai ales ca o manifestare a iubirii, credinței și nădejdii în înviere.
Rânduieli și simboluri la pregătirea pentru înmormântare
Potrivit tradiției ortodoxe, trupul celui decedat este spălat cu apă curată, îmbrăcat în haine curate și așezat în sicriu cu fața spre răsărit, simbolizând așteptarea venirii lui Hristos și a învierii de obște.
Pe pieptul celui adormit se așază o icoană sfințită, iar mâinile sunt încrucișate. Trupul este acoperit cu o pânză albă, simbol al curăției și al ocrotirii divine.
Lumânările aprinse de familie și de cei care participă la slujba înmormântării au, la rândul lor, o semnificație profundă. Ele simbolizează lumina credinței, faptele bune și nădejdea în viața veșnică. Prin rugăciunea „Dumnezeu să-l ierte!” sau „Dumnezeu s-o ierte!”, cei prezenți își exprimă dragostea și dorința de iertare pentru sufletul celui plecat.
Slujba Stâlpilor și respectul față de momentul rugăciunii
În perioada premergătoare înmormântării, preotul poate săvârși slujba Stâlpilor, cunoscută și sub denumirea de panihidă, în cadrul căreia sunt rostite rugăciuni pentru sufletul celui adormit și sunt citite fragmente din Sfânta Evanghelie.
Participarea la această slujbă presupune liniște, respect și reculegere. Cei prezenți sunt îndemnați să se roage împreună cu preotul și să evite discuțiile sau manifestările care ar putea tulbura atmosfera de rugăciune.
De asemenea, tradiția bisericească nu încurajează așezarea banilor pe icoana sau pe trupul celui decedat, asemenea obiceiuri neavând o justificare în rânduiala creștină.
Pomenirea trebuie să rămână un act de credință, nu de superstiție
Dincolo de obiceiurile transmise din generație în generație, mesajul Bisericii este unul limpede: cei adormiți trebuie pomeniți prin rugăciune, milostenie și dragoste creștină.
Lumânările, slujbele și celelalte rânduieli au valoare prin semnificația lor spirituală, nu prin interpretări superstițioase sau gesturi făcute din teamă.
Pomenirea celor trecuți la cele veșnice reprezintă, așadar, o mărturisire a credinței în Dumnezeu și a nădejdii în înviere. Adevărata cinstire a celor adormiți nu stă în respectarea mecanică a unor obiceiuri, ci în rugăciunea sinceră, în faptele bune și în păstrarea vie a iubirii față de cei care nu mai sunt printre noi.
Sursa: doxologia.ro
