Iubiți credincioși,
După ziua Sfintelor Paști, pentru orice parohie, cea mai mare sărbătoare este ziua hramului. Această zi trebuie să fie, într-un fel, o prelungire a bucuriei și a luminii Învierii Domnului. Așa încercăm să sărbătorim hramul în fiecare parohie: ca pe o adevărată zi de Paști.
Dacă la Paști ne întâlnim cu Hristos Cel înviat, la hram ne întâlnim cu sfântul ocrotitor al bisericii noastre, cel rânduit de Dumnezeu să ocrotească acest locaș, să-l întărească și să-i mângâie pe toți credincioșii care se află sub ocrotirea lui.
Iată-ne și pe noi, în această seară, adunați într-un număr atât de frumos. Mărturisesc că nu mă așteptam să fim atât de mulți, având în vedere că parohia nu este foarte mare. Însă prezența credincioșilor din oraș, veniți din evlavie față de Sfântul Mare Mucenic Mina, a făcut ca această sărbătoare să fie și mai frumoasă.
Sfântul Mina este unul dintre marii mucenici ai Bisericii, care a pătimit în timpul ultimei și celei mai mari persecuții împotriva creștinilor, cea declanșată de împăratul Dioclețian, înainte de vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. A fost o perioadă cumplită, în care puterea imperială a încercat să nimicească mărturisirea creștină. Însă Sfântul Mina nu s-a lăsat învins. A rămas statornic în credință și a biruit prin puterea lui Dumnezeu.
Din viața și din mărturisirea lui putem desprinde trei învățături de mare folos pentru noi.
1. Să cerem putere de la Dumnezeu, pentru că nimic nu putem face numai prin puterile noastre
În troparul mucenicilor auzim aceste cuvinte:
„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori au învins”.
Observați un lucru foarte important: mucenicii nu au biruit prin puterea lor, ci prin puterea primită de la Dumnezeu.
Aceasta este prima lecție pe care ne-o oferă Sfântul Mina: să nu ne încredem exclusiv în propriile puteri, ci să cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Mântuitorul spune limpede în Evanghelie: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). Iar în Vechiul Testament citim: „Blestemat este omul care se încrede în om și își face sprijin din trupul lui” (Ieremia 17, 5).
De multe ori auzim oameni spunând: „Nu mai pot! Nu mai am putere! Simt că mă prăbușesc!”. Și, poate, fiecare dintre noi a trecut prin asemenea momente.
Dar ce trebuie să facem atunci? De unde să luăm puterea care ne lipsește?
Răspunsul este simplu: trebuie să o cerem de la Dumnezeu.
Sfântul Mina nu a avut puterea de a se închina idolilor, pentru că știa că aceștia nu pot oferi nimic. Nu de la idoli vine ajutorul, nu de la puterea lumească vine mântuirea, ci de la Dumnezeu.
De aceea, și noi trebuie să ne rugăm cu stăruință: Doamne, dă-mi putere! Dă-mi înțelepciune, credință, dragoste și răbdare! Ajută-mă să trec peste încercările vieții!
Mântuitorul ne încredințează: „Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide” (Matei 7, 7).
Acestea nu sunt simple cuvinte frumoase, rostite pentru a rămâne scrise undeva. Sunt cuvinte care se împlinesc în viața celor care se roagă cu credință. Cel care cere primește, cel care caută găsește, iar celui care bate i se deschide.
Poate că, într-o zi, Dumnezeu ne va spune: „Eu aș fi vrut să-ți dau mult mai mult decât ai avut nevoie, dar tu nu Mi-ai cerut niciodată. Nu Mi-ai cerut înțelepciune, putere, credință, dragoste sau răbdare”.
Iubiți credincioși,
Biserica este locul în care Dumnezeu ne pune înainte o bogăție extraordinară de daruri duhovnicești. Aici găsim rugăciunea, Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, iertarea, mângâierea și puterea de a merge mai departe.
De aceea, să nu uităm să cerem. Să nu ne bizuim numai pe noi înșine, ci să ne punem nădejdea în Dumnezeu, așa cum a făcut Sfântul Mare Mucenic Mina.
2. Să trăim în adevăr și să nu ne obișnuim cu minciuna
A doua învățătură pe care o desprindem din viața Sfântului Mina este aceea că trebuie să rămânem statornici în adevăr.
De ce a murit Sfântul Mina? A murit pentru credința sa, pentru mărturisirea adevărului dumnezeiesc. Nu și-a dat viața pentru o minciună, ci pentru Adevărul absolut, care este Dumnezeu Însuși.
Mântuitorul spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
Aceste cuvinte trebuie să fie temelia vieții noastre creștine. Nu există un alt adevăr care să poată înlocui adevărul lui Hristos.
Dacă spunem că suntem creștini ortodocși, trebuie să arătăm acest lucru nu doar prin prezența noastră în biserică, prin numărul metaniilor sau prin mulțimea crucilor pe care le facem, ci mai ales prin felul în care trăim.
Nu este suficient să stăm în primele rânduri ale bisericii, dacă în viața de zi cu zi suntem stăpâniți de minciună, de răutate și de fățărnicie.
Putem minți cu gura, dar putem minți și prin felul în care ne trăim viața. Una spunem și alta facem. Una mărturisim în biserică și alta arătăm în lume.
Îmi amintesc de o întâmplare pe care mi-a povestit-o un copil la spovedanie. Acesta îmi spunea că, înainte, obișnuia să mintă, dar că nu mai face acest lucru. L-am întrebat ce l-a determinat să se schimbe, iar el mi-a răspuns că un duhovnic i-a spus un cuvânt pe care nu l-a uitat niciodată:
„Când spun minciuni, toți diavolii sunt lângă mine. Când spun adevărul, toți îngerii sunt lângă mine”.
Copilul a înțeles foarte simplu și foarte profund că adevărul trebuie ales întotdeauna, chiar și atunci când este greu.
Oare noi nu putem înțelege același lucru?
Să nu ne obișnuim cu minciuna! Să nu ajungem să o considerăm ceva firesc, ceva neînsemnat, ceva fără consecințe.
Minciuna promite mult, dar nu ne oferă nimic. Ea nu zidește, nu apropie oamenii și nu aduce pace sufletului.
Există o vorbă românească foarte înțeleaptă: „Ori te poartă cum ți-e vorba, ori vorbește cum ți-e portul”. Cu alte cuvinte, trebuie să existe o unitate între ceea ce spunem și ceea ce facem.
Evanghelia ne avertizează că nimic nu va rămâne ascuns. Ceea ce este acoperit se va descoperi, iar pentru fiecare cuvânt rostit vom da socoteală înaintea lui Dumnezeu.
A trăi în adevăr nu înseamnă că nu vom mai greși niciodată. Înseamnă să recunoaștem când am greșit, să ne pocăim, să ne ridicăm și să cerem ajutorul lui Dumnezeu.
Adevăratul creștin este omul care fuge de păcat, se luptă cu propriile slăbiciuni și se roagă neîncetat:
„Doamne, ajută-mă să trăiesc în adevăr! Nu mă lăsa să mă înșel pe mine însumi și să-i înșel pe ceilalți!”.
Acesta este al doilea cuvânt de folos de la Sfântul Mina: să mărturisim adevărul și să nu ne obișnuim niciodată cu minciuna.
3. Să-L mărturisim pe Hristos prin faptele simple ale vieții de fiecare zi
Iubiți credincioși,
Al treilea cuvânt de folos este acesta: nu doar sfinții din calendar au fost chemați să-L mărturisească pe Hristos, ci și noi suntem chemați la aceeași mărturisire.
Sfântul Mina a trăit într-o anumită vreme și și-a împlinit chemarea prin jertfa sa. Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Antonie cel Mare și ceilalți sfinți au avut fiecare timpul și locul lor în care L-au mărturisit pe Dumnezeu.
Acum însă suntem noi aici. Dumnezeu a rânduit să trăim în aceste vremuri. Întrebarea este: ce facem noi cu viața pe care ne-a dăruit-o?
Nu tuturor ni se cere să ne jertfim viața așa cum au făcut mucenicii. Există însă o altă formă de mărturisire, pe care fiecare dintre noi o poate împlini în fiecare zi.
Să-L mărturisim pe Hristos prin gesturile noastre, prin alegerile noastre și prin felul în care ne raportăm la Dumnezeu și la semenii noștri.
De exemplu, trecem pe lângă o biserică. Ce facem? Putem să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, cu evlavie și cu respect, mărturisind astfel că suntem creștini și că Îl recunoaștem pe Dumnezeu în viața noastră.
Auzi clopotul bisericii chemând credincioșii la rugăciune. Ce faci? Îți continui nepăsător treburile sau răspunzi acestei chemări? Nu trebuie să uităm că Dumnezeu ne așteaptă în casa Lui.
Să nu trecem nepăsători pe lângă biserică și să nu uităm că fiecare chemare la rugăciune este un prilej de apropiere de Dumnezeu.
Un alt exemplu este postul.
Iată, ne apropiem de începutul Postului Crăciunului. Nu întâmplător sărbătoarea Sfântului Mina ne găsește în această perioadă de pregătire sufletească.
Postul nu trebuie privit ca o povară, ci ca un mijloc de eliberare din egoism, din patimi și din minciuna care se poate ascunde în sufletul nostru.
Postul ne ajută să ne cercetăm pe noi înșine. Ne arată cât de mult suntem stăpâniți de dorințele noastre și cât de mult suntem dispuși să ne apropiem de Dumnezeu.
Nu este vorba doar despre ceea ce punem sau nu punem pe masă, ci despre felul în care ne schimbăm viața, despre rugăciune, iertare, milostenie și înfrânare.
De asemenea, mărturisirea lui Hristos înseamnă să nu fim nepăsători atunci când auzim că Biserica este vorbită de rău. Nu trebuie să răspundem cu răutate sau cu agresivitate, ci să avem curajul unei mărturisiri făcute cu demnitate și cu dragoste. Iar dacă nu putem spune ceva folositor, măcar să nu participăm la vorbirea de rău.
Sunt atât de multe lucruri simple prin care Îl putem mărturisi pe Hristos!
Viața este frumoasă, dar și foarte scurtă. Nu trebuie să o risipim în lucruri fără folos, în judecarea altora sau în preocupări care ne îndepărtează de Dumnezeu.
Să înțelegem că mărturisirea credinței nu se face numai prin cuvinte mari și gesturi impresionante. De cele mai multe ori, ea se împlinește prin lucrurile mici, pe care le facem în fiecare zi.
În loc de încheiere: suntem cu toții chemați la sfințenie
Iubiți credincioși,
Am venit în această seară la biserică și nădăjduiesc că fiecare dintre noi va pleca acasă cu măcar un gând folositor.
Poate unul va înțelege că trebuie să ceară mai multă putere de la Dumnezeu. Altul va hotărî să renunțe la minciună și să trăiască în adevăr. Iar altul va înțelege că trebuie să-L mărturisească pe Hristos mai mult prin faptele sale.
Dacă vom face măcar aceste lucruri, întâlnirea noastră din această seară nu va fi fost în zadar.
Să nu uităm că și noi suntem chemați la sfințenie. Fiecare creștin botezat este un candidat la sfințenie, așa cum un elev este candidat la examen.
Înaintea examenului, nimeni nu este încă promovat. Abia după examen se vede cine a reușit și cine nu. La fel este și în viața noastră duhovnicească: am primit prin Botez chemarea la sfințenie, dar trebuie să ne străduim să o împlinim.
Dumnezeu ne-a dăruit fiecăruia posibilitatea de a ajunge la El. Depinde însă și de noi dacă folosim acest dar sau îl lăsăm nevalorificat.
Să nu fim asemenea celui care a primit talantul și l-a ascuns, ci să înmulțim darurile pe care Dumnezeu ni le-a încredințat.
Așadar, să-l luăm ca model pe Sfântul Mare Mucenic Mina și să păstrăm în sufletul nostru cele trei învățături:
- Să cerem putere de la Dumnezeu, pentru că fără El nu putem face nimic.
- Să trăim în adevăr, fugind de minciună și de fățărnicie.
- Să-L mărturisim pe Hristos, prin credință, prin fapte și prin toate împrejurările simple ale vieții noastre.
Dacă vom face acestea, vom înțelege că sfinții nu sunt doar modele îndepărtate, pe care îi cinstim în calendar, ci sunt exemple vii de credință, pe urmele cărora suntem și noi chemați să pășim.
Să ne ajute Sfântul Mare Mucenic Mina să dobândim putere de la Dumnezeu, să trăim în adevăr și să-L mărturisim pe Hristos, spre mântuirea sufletelor noastre.
Amin!
Predica părintelui arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, la hramul Sfântul Mare Mucenic Mina. 11 noiembrie
Sursa: Mănăstirea Popăuţi














