Persoanele singure și familiile cu venituri reduse care doresc să beneficieze de ajutorul pentru încălzirea locuinței începând din luna noiembrie 2026 trebuie să depună cererile și documentele justificative la primăria de domiciliu până la data de 20 noiembrie 2026.
Anunțul a fost făcut de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), care recomandă solicitanților să depună documentele din timp, pentru a putea beneficia de sprijin încă din prima lună a sezonului rece 2026–2027.
Cererile se depun la primăria localității sau a sectorului municipiului București în care se află locuința, individual sau, după caz, prin intermediul asociației de proprietari. Formularele sunt puse la dispoziție de autoritățile locale și pot fi descărcate și de pe site-urile primăriilor.
Sprijin în funcție de venituri și de sistemul de încălzire
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în perioada 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027, în baza Legii nr. 226/2021, persoanelor singure și familiilor care îndeplinesc condițiile legale. Eligibilitatea este stabilită în funcție de veniturile nete lunare, numărul membrilor familiei, sistemul de încălzire utilizat și bunurile deținute.
Solicitanții care doresc să beneficieze atât de ajutorul pentru încălzire, cât și de suplimentul pentru energie trebuie să bifeze ambele opțiuni în formularul de cerere.
Un aspect important este termenul de depunere: cererile înregistrate după 20 noiembrie vor fi luate în considerare pentru acordarea ajutorului începând cu luna decembrie 2026.
Cum se acordă banii
În cazul încălzirii prin sistem centralizat, al gazelor naturale și al energiei electrice, ajutorul este decontat lunar furnizorului și scăzut din valoarea facturii.
Pentru locuințele încălzite cu combustibili solizi și/sau petrolieri, suma aferentă întregului sezon rece sau lunilor rămase din sezon, în funcție de data solicitării, se acordă într-o singură tranșă, în luna decembrie.
Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, în funcție de sursele de energie utilizate.
Tichet de energie de 50 de lei pe lună
Pe lângă aceste forme de sprijin, consumatorii vulnerabili pot beneficia până la 31 decembrie 2026 și de tichetul de energie în valoare de 50 de lei lunar, destinat achitării facturilor la electricitate.
Cererea pentru acest sprijin poate fi transmisă prin aplicația EPIDS sau depusă la primărie, conform prevederilor OUG nr. 35/2025.
ANPIS recomandă persoanelor interesate să se adreseze primăriei de domiciliu pentru a afla lista exactă a documentelor necesare, pentru sprijin în completarea formularelor și pentru clarificări privind modalitatea de depunere.
Sursa: Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani














