Parohia Ortodoxă Română din Freiburg, Germania, a trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, prilejuite de sărbătorirea hramului bisericii, închinat Sfântului Mare Mucenic Mina. Evenimentul a coincis cu sărbătoarea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri, oferind comunității românești un prilej în plus de rugăciune și comuniune.
Sfânta Liturghie arhierească a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurat de un sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele paroh Mircea Mărgărit Tudorache.
La slujbă au participat aproximativ 500 de credincioși, veniți nu doar din Freiburg și din alte localități ale Germaniei, ci și din Franța vecină. Biserica, deși încăpătoare, a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de participanți, credincioșii umplând inclusiv culoarele de acces. Întreaga slujbă s-a desfășurat într-o atmosferă de rugăciune, liniște și profundă evlavie.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a tâlcuit pericopa evanghelică a Învierii fiicei lui Iair. Ierarhul a evidențiat semnificația creștină a trecerii din această viață, arătând că moartea nu reprezintă sfârșitul existenței, ci, prin Dumnezeu, trecerea către viața veșnică.
Manifestările dedicate hramului au continuat cu o agapă frățească, moment de comuniune și apropiere între membrii comunității. La încheierea acesteia, credincioșii au primit, în mod organizat, binecuvântarea ierarhului, într-un cadru încărcat de emoție și bucurie duhovnicească.
Participarea numeroasă la această sărbătoare demonstrează atașamentul românilor din diaspora față de credința ortodoxă, tradițiile și valorile spirituale moștenite de la înaintași. Departe de țară, comunitatea românească din Freiburg continuă să păstreze vie legătura cu Biserica și cu identitatea sa spirituală și culturală.
Hramul Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Mare Mucenic Mina” a fost, astfel, nu doar o sărbătoare religioasă, ci și o adevărată întâlnire a sufletelor românești unite prin credință.
A consemnat Pr. Mircea Tudorache
Sursa: Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord















