Credință, emoție și comuniune românească, departe de țară, la sărbătoarea Sfinților Martiri și Mărturisitori Năsăudeni din Regatul Suediei.
Credincioșii ortodocși români din sudul Suediei au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească, cu prilejul hramului Bisericii românești de lemn din orașul Sölvesborg, ocrotită de Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La eveniment au participat numeroși credincioși români, familii cu copii, precum și tineri români și scandinavi din cadrul Centrului de Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM), al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a evocat jertfa celor patru martiri năsăudeni, care au apărat cu neînfricare credința ortodoxă strămoșească în timpul persecuțiilor religioase din secolul al XVIII-lea. Cu emoție, Episcopul Macarie a vorbit și despre legătura sa personală cu acești sfinți, mărturisind că este fiu al Țării Năsăudului, meleagurile care i-au dăruit Bisericii asemenea mărturisitori ai lui Hristos.
„Sunt năsăudean! Sunt fiu al acelor meleaguri în care s-au născut, au trăit, au suferit și și-au vărsat sângele pentru Hristos acești mucenici. Și iată că nu am venit singur din Țara Năsăudului în îndepărtata Scandinavie! I-am adus cu mine și pe sfinții noștri de acasă! I-am adus în mijlocul vostru, iar ei ne-au primit pe toți sub ocrotirea lor”, a spus Preasfințitul Macarie.
Un mesaj deosebit de puternic a fost transmis prin evocarea Sfântului Martir Atanasie Todoran din Bichigiu, care, deși trecut de o sută de ani, a avut curajul să se ridice în apărarea dreptei credințe. Pornind de la exemplul său, ierarhul a subliniat că tinerețea autentică nu este determinată de vârsta trupului, ci de puterea sufletului de a rămâne viu prin credință, iubire și comuniune cu Dumnezeu.
„Poți să îmbătrânești cu trupul, dar să rămâi veșnic tânăr cu sufletul!”, a fost îndemnul care a sintetizat mesajul duhovnicesc al sărbătorii.
Un alt moment important l-a constituit cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Hrănitoarea cu lapte”, păstrată în biserica din Sölvesborg. Reprezentând-o pe Maica Domnului alăptându-L pe Pruncul Iisus, icoana a fost cinstită de credincioși prin rugăciune și închinare, fiind înălțate cereri pentru sănătatea mamelor și a copiilor, ocrotirea familiilor și întărirea celor aflați în suferință și încercări.
Copiii și tinerii, mărturii ale unei comunități vii
Sărbătoarea a evidențiat și preocuparea Bisericii pentru educația religioasă și formarea tinerei generații. Copiii și tinerii români și suedezi din cadrul CTSM au participat la manifestările dedicate hramului, într-o atmosferă de comuniune și bucurie.
Au fost apreciate, de asemenea, activitățile educative și catehetice desfășurate în cadrul școlii parohiale, coordonate de părintele Alin-Ioan Popa și de prezbitera Mihaela Popa. Prin implicarea lor, copiii comunității sunt sprijiniți să păstreze limba română, tradițiile și legătura cu Biserica strămoșească, într-un mediu în care identitatea culturală și formarea spirituală se împletesc armonios.
Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Macarie le-a oferit daruri copiilor și credincioșilor, ca semn al dragostei părintești și al bucuriei împărtășite în ziua hramului.
Manifestările s-au încheiat cu agapa creștină organizată de enoriașii parohiei, într-o atmosferă de frățietate și comuniune.
Hramul Bisericii românești din Sölvesborg a fost nu doar un prilej de cinstire a martirilor năsăudeni, ci și o mărturie a vitalității Ortodoxiei românești în diaspora. Prin credință, educație și păstrarea tradițiilor, comunitatea românească din Suedia își continuă drumul spiritual, avându-i drept ocrotitori pe sfinții care au arătat că dragostea pentru Hristos nu cunoaște nici vârstă, nici hotare geografice.
Sursa: Episcopia Europei de Nord




















