Comunitatea ortodoxă românească din Cedar Park, statul Texas (SUA), se pregătește pentru un eveniment deosebit: sfințirea propriei biserici, un moment de mare însemnătate spirituală pentru românii stabiliți în această zonă a Americii. Evenimentul este însoțit de manifestări religioase și culturale, iar credincioșii au avut prilejul de a se închina la fragmente din moaștele a două sfinte românce: Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu și Sfânta Cuvioasă Matrona de la Hurezi, scrie basilica.ro.
Manifestările dedicate acestui moment au debutat vineri seară, prin săvârșirea slujbei Vecerniei la Biserica „Sfânta Maria” din Cedar Park, oficiată de Preasfințitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Canadei.
La finalul slujbei, părintele Daniel Mercurie Apostol, vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța și rolul sfintelor femei în păstrarea credinței și a identității spirituale în comunitățile românești din diaspora.
Cu această ocazie, părintele a adus din România fragmente din moaștele Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu și ale Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi, oferind credincioșilor posibilitatea de a se închina și de a descoperi mai îndeaproape viețile și mărturisirea de credință ale celor două sfinte.
Muzică bizantină și conferințe pentru comunitatea românească
Programul manifestărilor a inclus și un moment cultural deosebit. Vineri seară, Corul psaltic „Anastasios” din Cluj-Napoca, dirijat de medicul neurochirurg Iustinian Ioachim Simion, a susținut un concert de colinde și muzică bizantină, aducând atmosfera tradițiilor românești mai aproape de credincioșii de peste Ocean.
Programul continuă sâmbătă cu două conferințe susținute de medicul Iustinian Simion și de părintele arhidiacon Sorin Mihalache. Momentul central al întregii manifestări va avea loc duminică, atunci când noul lăcaș de cult va fi sfințit.
O biserică ridicată prin credința și efortul românilor din diaspora
Parohia „Sfânta Maria” din Cedar Park, localitate situată în apropierea orașului Austin, și-a început activitatea în anul 2002, ca misiune ortodoxă românească în statul Texas. După mai bine de două decenii de activitate pastorală și comunitară, românii de aici se pregătesc să marcheze un moment de referință prin sfințirea propriei biserici.
Lucrările de construcție ale lăcașului de cult au început în anul 2024, iar finalizarea acestuia reprezintă o realizare importantă pentru comunitatea românească, oferind un spațiu în care credința ortodoxă, limba română și tradițiile strămoșești să fie păstrate și transmise generațiilor viitoare.
Evenimentul de la Cedar Park nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și o mărturie a legăturii puternice pe care românii din diaspora continuă să o păstreze cu Biserica și valorile spirituale ale țării de origine
Sursa: basilica.ro

















