duminică, noiembrie 15, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Evenimente religioase și întâlniri duhovnicești în Parohia Broscăuți și în Cercul misionar „Sfinții Împărați”

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
15/11/2026
in Religie, Social

Credincioșii din Broscăuți și din împrejurimi sunt invitați să participe, în perioada 18–22 noiembrie 2026, la o serie de evenimente religioase și duhovnicești organizate în cadrul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Broscăuți, județul Botoșani, precum și în Cercul misionar „Sfinții Împărați”. Programul cuprinde o procesiune cu sfinte moaște, slujbe religioase, momente de rugăciune, spovedanie și o conferință duhovnicească.

Unul dintre cele mai importante momente ale acestei perioade va avea loc în zilele de 18 și 19 noiembrie, când Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Carașa va găzdui racla cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Alte articole

Beneficiile postului alimentar

Postul alimentar, între credință și sănătate. Ce trebuie să mâncăm pentru a ne menține în formă

15/11/2026
Au început lucrările pentru noua biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani

Credincioșii din Botoșani, chemați să se unească în rugăciune prin citirea Psaltirii în Postul Crăciunului

15/11/2026

Programul manifestărilor va debuta miercuri, 18 noiembrie, la ora 16:00, cu slujba Vecerniei cu Litia și primirea Sfintelor Moaște. Joi, 19 noiembrie, începând cu ora 8:00, credincioșii vor putea participa la Sfânta Liturghie, Acatistul Sfintei Blandina, Sfânta Taină a Maslului și slujba de Te-Deum. Evenimentul reprezintă un prilej de rugăciune și de apropiere sufletească de Dumnezeu, prin cinstirea celei care a mărturisit credința creștină.

În continuarea programului, vineri, 20 noiembrie, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Broscăuți, de la ora 16:00, va avea loc programul de spovedanie, urmat, la ora 17:00, de slujba Vecerniei.

Sâmbătă, 21 noiembrie, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Intrarea în biserică a Maicii Domnului, programul va începe la ora 15:00, cu vizionarea filmului religios „Sfânta Parascheva. Chemarea”, realizat de Trinitas Film. Între orele 16:00 și 17:00 va continua programul de spovedanie, iar seara se va încheia cu slujba Vecerniei.

Duminică, 22 noiembrie, credincioșii sunt așteptați la Utrenie și Sfânta Liturghie, începând cu ora 7:30. Tot în această zi, de la ora 17:00, Sala Teatrului din Dorohoi va găzdui conferința duhovnicească intitulată „Dacă iubirea este răspunsul, puteți, vă rog, să repetați întrebarea?!”, susținută de arhimandritul Hrisostom Ciuciu, viețuitor al Mănăstirii Putna și cadru didactic la Facultatea de Teologie din Iași.

Întâlnirea își propune să ofere participanților un prilej de reflecție asupra iubirii creștine, a credinței și a modului în care acestea se reflectă în viața de zi cu zi.

Manifestările se desfășoară în contextul începutului Postului Nașterii Domnului, perioadă de pregătire sufletească pentru întâmpinarea praznicului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos.

Prin aceste inițiative, organizatorii își propun să încurajeze participarea credincioșilor la viața liturgică și misionară a Bisericii și să ofere comunității momente de rugăciune, comuniune și zidire sufletească.

„Sfintele Moaște sunt mărturia vie a lucrării harului lui Dumnezeu în om și a biruinței vieții asupra morții”, este mesajul care însoțește evenimentul de la Carașa.

Credincioșii sunt invitați să participe la toate aceste manifestări, cu nădejdea că întâlnirile vor aduce folos duhovnicesc și vor întări comuniunea în Hristos.

Pr. Cosmin-Constantin Pristavu, parohul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Broscăuți, și Pr. Laurențiu Acatrinei, parohul bisericii din Carașa, transmit tuturor credincioșilor invitația de a lua parte la aceste momente de rugăciune și comuniune.

Sursa: Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” – Broscăuți

Tags: Broscăuți
Articolul anterior

Postul alimentar, între credință și sănătate. Ce trebuie să mâncăm pentru a ne menține în formă

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Beneficiile postului alimentar

Postul alimentar, între credință și sănătate. Ce trebuie să mâncăm pentru a ne menține în formă

de editor-dariusdamian
15/11/2026
0

Postul reprezintă, pentru creștini, o perioadă de purificare sufletească, rugăciune și apropiere de Dumnezeu. Dincolo de semnificația sa spirituală, alimentația...

Au început lucrările pentru noua biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani

Credincioșii din Botoșani, chemați să se unească în rugăciune prin citirea Psaltirii în Postul Crăciunului

de editor-dariusdamian
15/11/2026
0

Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla"- Botoșani organizează, în perioada 15 noiembrie – 24 decembrie 2026, o amplă inițiativă...

Se împlinesc 38 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Brașov: Momentul care a zdruncinat regimul Ceaușescu

39 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Brașov. Ziua în care mii de oameni au înfruntat regimul Ceaușescu

de editor-dariusdamian
15/11/2026
0

Astăzi, 15 noiembrie 2026, se împlinesc 39 de ani de la Revolta Anticomunistă de la Brașov, eveniment care a demonstrat...

Trei tineri din județul Botoșani, pe podiumul Concursului Eparhial de cunoaștere a Noului Testament

Trei tineri din județul Botoșani, pe podiumul Concursului Eparhial de cunoaștere a Noului Testament

de editor-dariusdamian
15/11/2026
0

Trei tineri din județul Botoșani au obținut premii importante la cea de-a VIII-a ediție a Concursului Eparhial de cunoaștere a...

ARTICOLE RECOMANDATE

Catedrala nu ia pâinea nimănui – ea dă sens pâinii!

Catedrala nu ia pâinea nimănui – ea dă sens pâinii!

1 an ago
Ziua Națională a României celebrată la Cahul prin rugăciune și activități culturale

Ziua Națională a României celebrată la Cahul prin rugăciune și activități culturale

12 luni ago
 „Moștenite din bătrâni”. Festival-concurs de muzică populară organizat la Vorona

 „Moștenite din bătrâni”. Festival-concurs de muzică populară organizat la Vorona

1 an ago
Consfătuirea Națională a Asociațiilor Studenților Creștini-Ortodocși Români, Octombrie 2024

Consfătuirea Națională a Asociațiilor Studenților Creștini-Ortodocși Români, Octombrie 2024

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    0 distribuiri
    Share 0 Tweet 0
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    0 distribuiri
    Share 0 Tweet 0
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    0 distribuiri
    Share 0 Tweet 0
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    0 distribuiri
    Share 0 Tweet 0
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    0 distribuiri
    Share 0 Tweet 0

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Evenimente religioase și întâlniri duhovnicești în Parohia Broscăuți și în Cercul misionar „Sfinții Împărați”

Evenimente religioase și întâlniri duhovnicești în Parohia Broscăuți și în Cercul misionar „Sfinții Împărați”

15/11/2026
Beneficiile postului alimentar

Postul alimentar, între credință și sănătate. Ce trebuie să mâncăm pentru a ne menține în formă

15/11/2026
Au început lucrările pentru noua biserică a Parohiei „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” din Botoșani

Credincioșii din Botoșani, chemați să se unească în rugăciune prin citirea Psaltirii în Postul Crăciunului

15/11/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2026 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2026 Timpul Credinței