În urmă cu 145 de ani, la Botoșani, se năștea Barbu Lăzăreanu, pe numele său de la naștere Baruch Lazarovici, personalitate a istoriografiei literare românești, publicist și doctor în filologie. A devenit membru titular al Academiei Române în anul 1948, precizează site-ul librariaonline.ro.
Născut la 5 octombrie 1881, Barbu Lăzăreanu și-a legat activitatea de presa literară și de publicațiile mișcării muncitorești. A colaborat la periodice precum „România muncitoare” și „Socialismul”, iar ulterior a activat și în presa clandestină a Partidului Comunist Român.
După instaurarea noului regim politic, Lăzăreanu a avut un rol important în organizarea învățământului destinat muncitorilor. La 11 martie 1945 a înființat și a condus, în calitate de rector, prima universitate muncitorească din România, funcție pe care a deținut-o până în 1948. Instituția avea să fie transformată ulterior în Academia „Ștefan Gheorghiu”.
Activitatea sa publicistică și științifică a cuprins versuri, articole și studii consacrate literaturii române clasice și folclorului. O parte importantă a contribuțiilor sale în domeniul istoriei literare a fost reunită postum în volumul „Glose și comentarii de istoriografie literară”, publicat în 1958.
O pagină aparte din biografia sa este legată de perioada Holocaustului. Potrivit relatărilor biografice, Barbu Lăzăreanu a fost salvat în timpul deportărilor evreilor, prin intervenția Reginei-Mamă Elena și a medicului Victor Gomoiu, care îi era prieten.
Pentru activitatea sa, a primit mai multe distincții, între care Ordinul Muncii clasa I, în 1951, și Medalia „A cincea aniversare a Republicii Populare Române”, în 1952. Fusese decorat anterior și cu Meritul Cultural, în anii 1946 și 1947.
Barbu Lăzăreanu a murit la București, la 19 ianuarie 1957, la vârsta de 75 de ani. Numele său se regăsește astăzi în toponimia unor orașe din țară, inclusiv în Botoșani și Craiova.
Sursa: librariaonline.ro
Sursa video: Muzeul Naţional al Literaturii Române














