Se împlinesc astăzi 151 de ani de la moartea lui Petrache Poenaru, una dintre personalitățile marcante ale culturii și învățământului românesc din secolul al XIX-lea. Matematician, inginer, pedagog și inventator, Poenaru a avut o contribuție importantă la dezvoltarea educației moderne din Țara Românească, scrie basilica.ro.
Născut în 1799, Petrache Poenaru și-a început studiile la Craiova, la școala din incinta fostei Mănăstiri Obedeanu. Ulterior, activitatea sa la Cancelaria Episcopiei de Râmnic i-a oferit ocazia să-l întâlnească pe cărturarul Neofit Geanoglu. Remarcându-i pasiunea pentru învățătură, acesta l-a recomandat episcopului Râmnicului, Galaction, care l-a sprijinit să-și continue studiile la București.
Poenaru a urmat cursurile Școlii de la Sfântul Sava și ale Academiei Grecești, iar mai târziu și-a desăvârșit pregătirea la Viena și Paris.
Numele său este legat în special de o invenție brevetată în Franța, în 1827: „condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”, un dispozitiv considerat precursor al stiloului modern.
Activitatea lui Petrache Poenaru nu s-a limitat însă la invenții. În 1832 a devenit director al Colegiului „Sfântul Sava” și s-a implicat în reorganizarea învățământului din Țara Românească. A contribuit la elaborarea unui regulament al școlilor și la dezvoltarea terminologiei matematice în limba română. Printre termenii utilizați și astăzi se numără „axiomă”, „demonstrație”, „expresie”, „ipoteză”, „propoziție”, „unghi”, „verticală” și „orizontală”.
Poenaru a participat, de asemenea, la realizarea unei hărți generale a Franței și s-a numărat printre cei implicați în înființarea Grădinii Botanice și a Muzeului Național de Antichități din București.
În 1830, a asistat în Anglia la inaugurarea căii ferate dintre Liverpool și Manchester, una dintre primele mari realizări ale transportului feroviar modern.
Petrache Poenaru a murit la București, la 2 octombrie 1875, și a fost înmormântat în Cimitirul Bellu. Prin activitatea sa în domeniul educației, matematicii și tehnicii, a rămas una dintre figurile importante ale modernizării României în secolul al XIX-lea.
Sursa: basilica.ro
Sursa video: TVR















