Născut în 1848, la Ploiești, Toma N. Socolescu a fost unul dintre arhitecții reprezentativi ai celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, remarcându-se atât prin activitatea sa profesională, cât și prin implicarea în viața publică și urbanistică a orașului natal, precizează Wikiwand.
Fiul arhitectului Nicolae Gheorghe Socol, Toma N. Socolescu a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din București, unde a studiat arhitectura sub îndrumarea unor profesori precum Alexandru Orăscu și Carol Benișu. A beneficiat de o bursă de merit acordată cu sprijinul ministrului educației Vasile Alexandrescu Urechia și a absolvit instituția în 1870. Diploma sa a fost semnată de regele Carol I.
Începând din 1880, a ocupat funcția de arhitect al orașului Ploiești, contribuind la transformarea și modernizarea acestuia. A proiectat și executat numeroase construcții publice și private în județul Prahova, printre care școli, spitale, licee, cazărmi, biserici și locuințe particulare.
O particularitate a activității sale a fost aceea că nu s-a limitat la proiectarea clădirilor, ci a lucrat și ca antreprenor și maestru constructor, ocupându-se direct de realizarea propriilor proiecte, dar și de execuția planurilor întocmite de alți arhitecți. Era apropiat de meșteșugarii și constructorii vremii, iar între 1883 și 1886 a pus la dispoziție propria locuință pentru desfășurarea cursurilor Școlii de Arte și Meserii din Ploiești.
Pe lângă talentul arhitectural, Socolescu avea înclinații artistice, fiind un bun desenator și acuarelist. Realiza obiecte decorative din teracotă smălțuită și sobe tradiționale românești. Unele dintre creațiile sale artistice, inclusiv un desen și o acuarelă reprezentându-l pe Mihai Viteazul călare, se păstrează la Muzeul de Artă din Ploiești.
A avut, de asemenea, un rol important în organizarea profesiei de arhitect în România. A fost membru fondator al Societății Arhitecților din România, înființată în 1891, fiind singurul dintre fondatori care își desfășura activitatea profesională la Ploiești. În mai 1890, numele său s-a regăsit printre cei 20 de semnatari ai unei petiții adresate prim-ministrului, prin care se solicita înființarea unei Comisii pentru Monumente Istorice, menită să protejeze patrimoniul arhitectural al țării.
Activitatea sa a fost recunoscută și oficial, fiind decorat, la 21 februarie 1884, cu Ordinul Coroana României, în grad de cavaler.
În ultimii ani ai vieții, a manifestat interes și pentru industria petrolieră, devenind proprietar de instalații petroliere la Buștenari, în județul Prahova. Împreună cu Toma Rucăreanu, a înființat fabrica de gaze „Lumina”, în apropierea Gării de Sud din Ploiești.
În 1896, s-a mutat împreună cu familia la București, unde a continuat să urmărească lucrările la cazarma Cuza-Vodă și să păstreze legătura cu Societatea Arhitecților. A murit la 22 noiembrie 1897 și a fost înmormântat în cavoul familiei Socolescu din Cimitirul Bellu.
Moștenirea sa profesională a fost continuată de membrii familiei, între care fratele său, arhitectul Ion N. Socolescu, și fiul său, Toma T. Socolescu, devenit la rândul său unul dintre numele importante ale arhitecturii românești.
Sursa: Wikiwand














