Se împlinesc astăzi 25 de ani de la moartea scriitorului și poetului Gellu Naum, una dintre cele mai importante figuri ale suprarealismului românesc. Născut la 1 august 1915, la București, Naum și-a construit o operă originală, care avea să-i aducă recunoaștere atât în România, cât și peste hotare, precizează site-ul polirom.ro.
A studiat filosofia la București și la Sorbona, unde a început un doctorat dedicat filosofului medieval Pierre Abélard. Prin intermediul pictorului Victor Brauner a intrat în contact cu André Breton și cu grupul suprarealist francez.
În 1941, Gellu Naum, alături de Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun și Virgil Teodorescu, a constituit grupul suprarealist român. Activitatea grupului, deosebit de intensă în perioada 1945–1947, a atras atenția suprarealismului internațional. André Breton avea să remarce forța creației suprarealiste românești prin celebra afirmație: „Centrul lumii s-a mutat la București”.
După instaurarea regimului comunist, grupul s-a destrămat, iar Naum a traversat o perioadă dificilă pentru creația sa literară. A continuat însă să scrie și s-a întreținut în principal din traduceri, aducând în limba română opere semnate de autori precum Denis Diderot, Stendhal, Jules Verne, Franz Kafka, Julien Gracq, René Char și Samuel Beckett.
O parte importantă a vieții sale s-a desfășurat între București și Comana, unde se retrăgea împreună cu soția sa, Lygia Naum. Căsătoriți în 1946, cei doi au rămas legați și prin creația literară a lui Gellu Naum, Lygia devenind una dintre sursele de inspirație pentru romanul „Zenobia”, publicat în 1985.
Opera lui Gellu Naum a depășit granițele României și a fost tradusă în numeroase limbi. În 2006, la Editura Urs Engeler, a apărut primul volum al ediției în limba germană a operelor sale, „Pohesie”, în traducerea și îngrijirea ediției realizate de Oskar Pastior și Ernest Wichner.
Gellu Naum s-a stins din viață la 29 septembrie 2001, la București, la vârsta de 86 de ani. La un sfert de secol de la dispariția sa, opera poetului continuă să fie publicată, tradusă și redescoperită, confirmând locul său aparte în literatura română a secolului XX.
Sursa: polirom.ro
Sursa video: One Take Walks













