La 7 octombrie 1912, în localitatea Cuconeștii Vechi, județul Bălți, se năștea cel care avea să devină unul dintre cei mai cunoscuți duhovnici ai Ortodoxiei românești din secolul al XX-lea – Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim.
Cunoscut pentru blândețea sa, dar și pentru profunda sa trăire duhovnicească, Părintele Sofian a rămas în memoria celor care l-au cunoscut drept „Duhovnicul Bucureștilor”. De-a lungul vieții, a format sute de ucenici, dintre care mulți au devenit ulterior oameni importanți ai Bisericii și ai societății românești.
Drumul său monahal a început în toamna anului 1926, când a intrat în obștea Schitului Rughi din județul Soroca. A urmat Școala de cântăreți bisericești de la Mănăstirea Dobrușa, apoi Seminarul monahal de la Mănăstirea Cernica. În paralel cu formarea teologică, și-a cultivat talentul artistic, urmând Academia de Arte Frumoase din București, între anii 1940 și 1945, precum și Facultatea de Teologie din București, pe care a absolvit-o în 1946.
A fost tuns în monahism la 25 decembrie 1937, primind numele Sofian, iar în 1939 a fost hirotonit ierodiacon. În 1945 a devenit ieromonah și a fost rânduit la Mănăstirea Antim din București, loc cu care avea să-și lege cea mai mare parte a vieții sale.
Părintele Sofian s-a numărat printre participanții cunoscuți ai întâlnirilor cultural-duhovnicești ale mișcării „Rugul Aprins”, desfășurate la Mănăstirea Antim. Gruparea a reunit, în perioada postbelică, monahi, teologi și intelectuali preocupați de aprofundarea vieții spirituale într-o perioadă marcată de instaurarea regimului comunist.
Pentru activitatea sa în cadrul „Rugului Aprins”, Părintele Sofian a fost arestat în anul 1958 și condamnat la închisoare. A fost eliberat în 1964, în urma decretului general de grațiere. După revenirea din detenție, și-a continuat activitatea pastorală și duhovnicească la Mănăstirea Antim, unde a devenit unul dintre cei mai căutați duhovnici ai Capitalei.
Înzestrat cu un talent deosebit pentru pictură, Părintele Sofian a realizat lucrări la numeroase lăcașuri de cult din țară și din străinătate. Printre acestea se numără biserici și ansambluri monahale din București, precum Schitul Darvari și Mănăstirea Radu Vodă, dar și importante lăcașuri din Siria și Liban.
A lăsat în urmă și lucrări de teologie și spiritualitate, între care volumul „Chipul Mântuitorului în iconografie”, publicat în 2001, precum și, postum, „Buchet de cuvântări”, apărut în 2006, care reunește predici și meditații teologice.
Părintele Sofian a trecut la Domnul la 14 septembrie 2002 și a fost înmormântat la Mănăstirea Căldărușani.
În anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa, cu titulatura de Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, stabilind data de prăznuire la 16 septembrie. Proclamarea solemnă a canonizării celor 16 sfinți mărturisitori români ai secolului al XX-lea a avut loc în anul 2025, la Catedrala Patriarhală din București.
Prin viața sa de rugăciune, prin mărturisirea credinței în timpul regimului comunist, prin activitatea de pictor bisericesc și, mai ales, prin lucrarea sa de duhovnic, Sfântul Sofian de la Antim rămâne una dintre personalitățile spirituale marcante ale Ortodoxiei românești contemporane.
Sursa: doxologia.ro
Surse video: Universul Credintei – TVR, Ortodoxia inimii
