Moartea Mântuitorului pe Cruce a reprezentat sacrificiul suprem pentru răscumpărarea noastră din păcatul neascultării şi pentru a vesti lumii sfâşiate de ură iubirea consfinţită prin jertfa Sa. Din acest motiv, cele şapte propoziţii rostite de Iisus pe Crucea Golgotei îşi au rolul lor în iconomia mântuirii.
1 Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 24) sunt primele cuvinte, în ordine cronologică după Sfintele Evanghelii, rostite de Iisus, în timp ce era lovit cu brutalitate, după ce fusese judecat şi osândit la răstignire. Ele sunt de fapt o rugăciune de iertare a răstignitorilor Săi, adresată Tatălui, care îi cuprinde pe toţi vrăjmaşii Lui, din toate locurile şi din toate timpurile.
2 Femeie, iată fiul tău. Apoi a zis lui Ioan: Iată mama ta! Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine (Ioan 19, 26-27), sunt cuvintele pe care Mântuitorul le-a adresat lui Ioan, Apostolul său iubit, în timp ce se afla pironit pe Cruce. Ele înseamnă că Iisus era unicul fiu al Mariei şi că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care să o ocrotească. În plan duhovnicesc, aceste cuvinte o desemnează pe Maria, „Eva cea nouă”, Maica tuturor credincioşilor. Pe Cruce Hristos a luat asupra Lui moartea însăşi.
3 Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai (Luca 23, 39-43). Aceste vorbe au fost rostite de Domnul când unul dintre tâlharii răstigniţi odată cu El Îl hulea, în timp ce celălalt îl certa zicând: Nu te temi tu de Dumnezeu, ce eşti în aceeaşi osândă cu El? Cuvintele rostite de Iisus dezvăluie adevărul că fiecare primim cele cuvenite după faptele noastre.
4 Eli, Eli, lama sabahtani, care se tălmăceşte: Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit ( Matei 27, 46). Prin aceste cuvinte, Fiul lui Dumnezeu vine înaintea Tatălui Său ca „Fiu al Omului”. Suferinţa firii umane a lui Hristos este resimţită în Ipostasul Său. Strigătul care se aude pe Cruce vrea să spună că Duhul nu-L mai uneşte pe Fiul cu Tatăl. „Dătătorul de viaţă” îl părăseşte pe Fiu, aşa cum şi Tatăl L-a părăsit.
5 Mi-e sete, rosteşte Mântuitorul pe Cruce. Cuvintele acestea definesc pe de o parte împlinirea proorocirilor Vechiului Testament despre patimile Cuvântului întrupat, iar pe de altă parte, ipostaza Mântuitorului de Fiu al Omului.
6 Săvârşitu-s-a, zice Iisus, după ce a fost adăpat cu oţet. Acum, Hristos a terminat toată lucrarea Lui. Fiul lui Dumnezeu şi-a arătat, prin moartea Sa pe Cruce, marea iubire faţă de oameni, voind prin această ascultare a dezrobi pe pământeni de povara păcatelor şi să instituie dreptatea.
7 Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi aceasta zicând Şi-a dat duhul (Luca 23, 46). Fiul Îşi încredinţează sufletul său de om în mâinile Tatălui, fiindcă, prin Duhul Lui de Dumnezeu, El întotdeauna a fost una cu Tatăl.
