În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul de Mir, arhimandritul Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul Sfintei Liturghii, evidențiind frumusețea vieții duhovnicești și răsplata ostenelilor săvârșite cu credință și smerenie.
Părintele stareț a vorbit despre exemplul de nevoință al Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, care și-a închinat viața rugăciunii, postului și trăirii în sărăcie, smerenie și simplitate.
„Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost un om al multor osteneli sau nevoințe ascetice ori filocalice, al multor postiri și rugăciuni, trăind o viață în sărăcie, smerenie și simplitate. Astfel de oameni, care s-au ostenit mult în timpul vieții, sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu, care, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel, nu este mâncare și băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt”, a subliniat arhimandritul Ioan Harpa.
Prin viața sa, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou rămâne un model de statornicie în credință, smerenie și rugăciune, amintindu-le credincioșilor că adevărata odihnă și bucurie se dobândesc prin apropierea de Dumnezeu și printr-o viață trăită în duhul Evangheliei.













