Nǎscut în Piteşti, pe 12 august 1936. A făcut studii liceale la Piteşti şi universitare la Bucureşti, Facultatea de Matematică. În 1963 devine doctor în matematici cu teza „Lanţuri cu legături complete cu o mulţime arbitrară de stări“. În 1969 a obţinut titlul de doctor docent, precizează Acasemia Română.
A fost consultant la Direcţia Centrală de Statistică (1959–1961), asistent la Catedra de matematică a Institutului Politehnic din Bucureşti (1961–1963), cercetător la Institutul de Matematică şi la Centrul de Statistică Matematică ale Academiei Române (1963–1968), şef de secţie la Centrul de Statistică Matematică (1968–1975) și director al acestui Centru (1975–2002). Din 2002 este directorul Institutului de Statistică Matematică şi Matematică Aplicată „Gheorghe Mihoc-Caius Iacob“ al Academiei Române.
A fost invitat să ţină cursuri la Paris (1974, 1991, 1996), Mainz (1977–1978), Frankfurt-am-Main (1979–1980), Bonn (1981–1982), Melbourne (1991), Lille (1997), Bordeaux (1998, 1999).
A desfăşurat şi desfăşoară o intensă activitate ştiinţifică, cu deosebire în teoria probabilităţilor, teoria proceselor stocastice şi analiza reală. A continuat şi a dezvoltat în mod considerabil teoria proceselor cu legături complete, deschizând noi perspective de aplicare a acestei teorii; a adus clarificări importante în teoria lanţurilor Markov neomogene; a pus în evidenţă inexistenţa proceselor Markov multiple cu parametru continuu; a studiat lanţurile de ordin infinit cu o mulţime numerabilă de stări; a reluat teoria metrică a fracţiilor continue, la care a adus noi contribuţii prin utilizarea metodelor dependenţei cu legături complete; s-a preocupat de aplicarea proceselor stocastice în medicină şi biologie.
