Cercul Militar Național este o instituție de prestigiu a Armatei României.
Una dintre componentele procesului de modernizare a armatei române inițiat de Alexandru Ioan Cuza și continuat de Carol I, domnitor și apoi rege, o reprezintă înființarea cercurilor militare. În esență, cercul militar reprezenta o formă de asociere privată a corpului de cadre – ofițeri (activi și de rezervă) și subofițeri – care se autofinanța și autoadministra, precizează site-ul presamil.ro.
Acesta a fost considerat cadrul cel mai potrivit pentru organizarea unor activități de perfecționare a pregătirii profesionale, petrecerea timpului liber al cadrelor militare, practicarea diverselor jocuri sportive, completarea, prin intermediul bibliotecii, a cunoștințelor de cultură generală, învățarea limbilor străine, întărirea camaraderiei, a spiritului de corp etc. O dimensiune importantă era cea social-mondenă, cercurile militare fiind învestite cu rolul de interfață a armatei cu societatea.
La capătul a câtorva ani de dezbateri, în seara zilei de 31 martie 1875, a avut loc inaugurarea Cercului Militar al ofițerilor Diviziei 2 teritoriale, al cărui sediu se afla în garnizoana București. Au participat domnitorul Carol, membri ai guvernului, președinții Senatului și ai Adunării Deputaților, primarul general al Capitalei, generali și ofițeri, numărul acestora din urmă ridicându-se la circa 500.
Domnitorul a fost întâmpinat de generalul Ioan Emanoil Florescu, ministrul de război și generalul Alexandru Zefcari, comandantul Diviziei 2 teritoriale. Generalul Florescu a subliniat rolul și importanța cercului militar, anunțând că în cele patru sedii ale diviziilor teritoriale (Bucureși, Craiova, Galați și Iași) au luat ființă asemenea instituții. La rândul său, domnitorul Carol, între altele, a declarat: „Cercurile militare contribuind a forma între ofițeri noi şi strânse legături şi a ridica mai mult, prin dese întruniri, spiritul de corp între dânşii, mă simţ foarte fericit de a deschide astăzi clubul garnizoanei”.
Deși contextul internațional era foarte tensionat, din cauza crizei orientale, la 15 decembrie 1876, tot în prezența domnitorului Carol, membrii Cercului Militar au adoptat statutul de organizare și funcționare. Documentul preciza că instituția trebuia „să fie un stabiliment public de întrunire” care să procure ofițerilor, „pe lângă un divertisment lesnicios, un izvor de cunoștințe de tot felul”.
Apărut în condiții complexe care au avut drept rezultat obținerea Independenței țării, depășind nu puține obstacole și trecând prin unele reorganizări, Cercul Militar Național, în cei aproape 150 de ani de funcționare, și-a onorat cu asupra de măsură menirea fixată de inițiatori.
Prestigiul național și internațional a sporit și prin sediul său – Palatul somptuos din Calea Victoriei – operă a arhitectului Dimitrie Maimarolu, construit prin contribuția financiară a ofițerilor, la intersecția Căii Victoriei cu bulevardul Regina Elisabeta, pe locul fostei mănăstiri Sărindar, ctitorie a domnitorului Matei Basarab. Inaugurat la 4 februarie 1923, în prezența cuplului regal Ferdinand și Maria, edificiul, adevărată bijuterie arhitectonică, îmbogățește zestrea edilitară a Capitalei, fiind înscris în Lista monumentelor istorice în grupa A – monumente istorice de valoare națională și universală.
În preajma împlinirii unui veac și jumătate de funcționare, Cercul Militar Național este o instituție de interes național, cu profil cultural-educativ și artistic, de imagine, reprezentare și protocol, un templu al culturii militare, un simbol al Armatei României.
Cercurile militare contribuind a forma între ofițeri noi şi strânse legături şi a ridica mai mult, prin dese întruniri, spiritul de corp între dânşii, mă simţ foarte fericit de a deschide astăzi clubul garnizoanei. Domnitorul Carol I
