În ziua prăznuirii Sfântului Proroc Daniel și a Sfinților trei tineri: Anania, Azaria și Misail, Editura Crimca, care aparține de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, pune la dispoziție iubitorilor de bine și de frumos Zilnicarul pentru gânduri, gusturi și fapte bune, agenda oficială a eparhiei, într-un format îmbogățit.
Tipărită după cele mai înalte standarde, întocmai formularului care a vizat anul 2024, lucrarea a fost îmbunătățită sub raport structural, în sensul că au fost adăugate secțiuni noi (planner lunar de ședințe, secțiune de notat zilele de naștere, informațiile punctuale din istoria Patriarhiei Române, bilanțul economic al lunii etc.) și a fost eliminată datarea, pentru a nu mai exista condiționări de ordin tehnic.
Așa cum era firesc, secțiunile cu caracter practic au rămas neschimbate, drept pentru care fiecare lună a anului este precedată de sinaxar și de diferite secțiuni destinate exclusiv notării priorităților sau evenimentelor de interes.
Pentru cei interesați de achiziționarea lui, Zilnicarul este disponibil la magazinele Sectorului Colportaj Bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la librăria Sophia (din București), la Librăria Bizantină și pe site-ul oficial al Depozitului de Colportaj al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: arimateea.ro.
A consemnat Pr. Ciprian Blaga, consilier eparhial al Sectorul Cultural















