sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Sfințirea apei de Bobotează la malul Mării Tireniene

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
09/01/2025
in Ortodoxia in diaspora
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Credincioșii ortodocși români din Roma și împrejurimi s-au reunit luni, 6 ianuarie, pe malul Mării Tireniene, în localitatea Torvaianica din provincia Lazio, unde au participat la Sfințirea cea mare a apei, după rânduiala specială din ziua Bobotezei. Slujba fost săvâr­șită de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, se arată pe episcopia-italiei.it. 

La finalul momentului liturgic, ierarhul i-a binecuvântat pe cei prezenți, iar apoi, potrivit tradiției, a aruncat o cruce de lemn în apa mării, care a fost recuperată de unul dintre credincioșii care au sărit în apă în căutarea ei.

Alte articole

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

12/09/2026
Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

11/09/2026

Evenimentul a fost organizat de Parohia „Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul” din Torvaianica, păstorită de părintele Iulian Petroiu, se arată pe site-ul amintit.

Articolul anterior

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Mucenic Polieuct

Articolul următor

Patriarhul Ecumenic și Patriarhul României vor sfinți Catedrala Națională în luna octombrie

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

Popas duhovnicesc la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Miercuri, 9 septembrie, Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Izvorul...

Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

Hramul Parohiei Boadilla del Monte și Brunete, Spania 

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Cu bucurie și recunoștință, comunitatea Parohiei Ortodoxe Române „Sfântul Prooroc Zaharia și Dreapta Elisabeta” din Boadilla del Monte și Brunete...

Primul hram al noii comunități ortodoxe românești din Birmingham, Marea Britanie

Primul hram al noii comunități ortodoxe românești din Birmingham, Marea Britanie

de editor-dariusdamian
10/09/2026
0

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Parohia „Sfinții...

Hirotonia noului Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

Hirotonia noului Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

de editor-dariusdamian
09/09/2026
0

De praznicul Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie, la Biserica „Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” din Moncalieri, Italia, a avut...

Articolul următor
Patriarhul Ecumenic și Patriarhul României vor sfinți Catedrala Națională în luna octombrie

Patriarhul Ecumenic și Patriarhul României vor sfinți Catedrala Națională în luna octombrie

ARTICOLE RECOMANDATE

Memorialul Ipoteşti organizează concurs ocuparea postului contractual vacant de execuţie de expert

Memorialul Ipoteşti organizează concurs ocuparea postului contractual vacant de execuţie de expert

1 an ago
O nouă serie de voluntari este pregătită să participe la misiuni alături de pompierii botoșăneni

O nouă serie de voluntari este pregătită să participe la misiuni alături de pompierii botoșăneni

4 luni ago
„La plinirea vremii”. Concert de colinde organizat de Protopopiatul Dorohoi

„La plinirea vremii”. Concert de colinde organizat de Protopopiatul Dorohoi

9 luni ago
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Cucios Ioan Hozevitul de la Neamţ

113 ani de la nașterea Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamț, Noul Hozevit

2 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței