Sfântul Antipa s-a născut în anul 1816, în zona Bacăului, fiind crescut de mama sa care a rămas văduvă. În jurul vârstei de 20 de ani intră ca frate în mănăstirea Căldăruşani. După o perioadă de pregătire în care s-a deprins cu rugăciunea, privegherea, postul şi ascultarea, stareţul l-a tuns în monahism punându-i numele Alipie. Auzind de la călugării bătrâni din mănăstire despre viaţa „în curăţie trupească şi sufletească, în sărăcie de bunăvoie, în ascultare şi neîncetată rugăciune”, a monahilor din Sfântul Munte, cu binecuvântarea stareţului pleacă la Athos. Se aşează, pentru început la schitul românesc Lacu unde vieţuiau peste 80 de pustnici de neam român. După o vieţuire timp de 15 ani în rugăciune, post şi aspre nevoinţe pustniceşti, la schitul Lacu, se îndreaptă către mănăstirea Esfigmen. Aici a rămas patru ani, trăind în bună înţelegere cu părinţii şi fraţii de diferite neamuri, ce se aflau acolo. În această aşezare monahală el primeşte „schima cea mare” a călugăriei, devenind schimonahul Antipa. Tot aici a fost hirotonit ierodiacon. Pentru că era smerit şi nu dorea „slava şi lauda oamenilor”, în anul 1860, la aproape 20 de ani de la venirea în Sfântul Munte, luându-şi rămas bun de la fraţi, pleacă înapoi în Moldova. Din Moldova pleacă în Rusia la mănăstirea Valaam. Această aşezare monahală l-a impresionat atât de mult, încât s-a stabilit aici pentru totdeauna. Şi-a continuat pravila călugărească, pe care o respectase cu stricteţe toată viaţa, încă de 17 ani. Pentru multele sale nevoinţe a primit Sfânta Taină a Preoţiei, devenind în acest fel părintele duhovnicesc al multor vieţuitori ai acestei mănăstiri. Vestea despre vieţuirea sfântă şi faptele sale minunate s-a răspândit în întreaga Rusie, încât mulţi credincioşi veneau să-i asculte învăţăturile şi să primească binecuvântare. După o viaţă întreagă închinată slujirii lui Dumnezeu în mai multe aşezări monahale şi după o vieţuire de 17 ani aici la Valaam, Cuviosul Antipa s-a mutat la Domnul, în ziua de 10 ianuarie 1882, având vârsta de 66 de ani. A fost înmormântat în gropniţa mănăstirii. Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a introdus, în urma şedinţei din 20 iunie 1992, în calendarele şi cărţile sale de slujba. De atunci, pomenirea sa se face, în fiecare an la 10 ianuarie, ziua morţii sale.
SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou
Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom,...
