Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc au trăit pe vremea împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305), rudenii și împreuna ostași cu Sfântul Teodor Tiron (pomenit la 17 februarie). Sfinții Eutropiu și Cleonic erau frați, de neam din Capadocia, iar Vasilisc era originar din satul Humialon, cetatea Amasiei, nepot al Sfântului Teodor Tiron. Fiind creștini și propovăduitori ai credinței creștine, au fost prinși și întemnițați împreună cu Sfântul Teodor Tiron.
După săvârșirea în cetatea Amasia a pătimirii și a mucenicescului sfârșit al Sfântului Mucenic Teodor Tiron, cei trei tovarăși și prieteni apropiați ai săi au rămas în continuare în temnițele cetății. Între timp, în locul guvernatorului Puplie, care a murit din senin, fiind lovit de mânia divină, a venit Asclipiodot. Acesta era originar din Frigia (Asia Mică) și era un mare persecutor al creștinilor. Asclepiodot, auzind de răbdarea și pătimirea Sfântului Teodor Tiron, a poruncit ca cei trei întemnițați să fie aduși la judecată înaintea lui.
Văzând că cei trei tineri sunt creștini, a încercat să-l ademenească mai întâi pe Eutropie invitându-l la o recepție bogată, pe care Sfântul a refuzat-o, amintind de cuvintele Psalmistului: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor”. Apoi, tot lui Eutropie guvernatorul i-a oferit o suma mare de bani, pe care acesta a refuzat-o amintindu-i acestuia că din cauza arginților Iuda și-a pierdut sufletul. În sfârșit, guvernatorul, văzând că nu reușește să-l facă pe Eutropiu să aducă jertfă zeilor, a cerut acest lucru lui Cleonic și Vasilisc. Însă, aceștia au răspuns: „Precum crede fratele nostru Eutropiu, cel întărit pe piatra credinței în Iisus Hristos, astfel și noi credem și ne întărim în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh.
Și, precum Eutropiu pătimește pentru Hristos, așa și noi împreuna cu dânsul, voim a pătimi. Că nu va putea diavolul să ne despartă pe noi, pe care ne-a însoțit Hristos cu sfântă credință și cu dragostea Sa. Căci precum o sfoară, fiind împletită în trei, nu se rupe, astfel și noi, acești trei, vom rămâne tari. Și, precum Preasfânta Treime este nedespărțită, asemenea și noi suntem nedespărțiți cu credință și nedeosebiți cu dragostea.” Datorită neînduplecări de a jertfi idolilor și pentru mărturisirea credinței lor în Hristos, cei trei au fost bătuți crunt și au fost supuși la foarte multe chinuri. Pe când cei trei mucenici erau chinuiți, Eutropiu se ruga cu glas lui Dumnezeu, cerându-I să le ofere putere pentru a îndura toate torturile la care erau supuși.
Drept răspuns, Dumnezeu li s-a arătat mucenicilor, alături de îngerii săi și de Sfântul Teodor Tiron, spunând-le că a venit Mântuitorul pentru ai ajuta să se bucure de viață veșnică. De asemenea, Mântuitorul s-a arătat și soldaților și martorilor aflați acolo, care văzând o asemenea minune, l-a rugat pe guvernator să oprească chinurile celor trei mucenici. Însă Asclepiodot, văzând cum oamenii sunt pe cale de a se întoarce la credința creștină și la adevăratul Dumnezeu, a ordonat ca sfinții mucenici să fie trimiși din nou în temniță. A doua zi, cei trei mucenici au fost duși la un templu păgân și siliți să se închine idolilor. Însă Eutropiu refuzând închinarea la care erau supuși, se ruga lui Dumnezeu ca să alunge mânia păgânilor, spun
ând: „Doamne, fii cu noi și alungă mânia păgânilor. Primește în acest loc sacrificiul nesângeros al creștinilor, în numele Tău, adevăratul Dumnezeu.” La finalul rugăciunii s-a pornit un cutremur care a năruit pereții templului și statuia zeiței Artemis a fost făcută bucăți. Toți au fugit din templu de frică să nu fie prinși sub dărâmături. În rumoarea cutremurului s-a auzit o voce de sus: „Rugăciunea ta a fost ascultată și în acest loc se va înălța un lăcaș de rugăciune al creștinilor.” După cutremur, ighemonul Asclepiodot și-a revenit greu din șoc și a dat ordin să se bată stâlpi în pământ, mucenicii să fie legați și să li se toarne pe corp smoală fierbinte.
Sfinții au început să se roage lui Dumnezeu și Eutropiu striga către păgâni: „Fie ca Domnul să întoarcă faptele voastre împotriva voastră!” Smoala a început să curgă pe lângă corpul sfinților, ca apa, arzând însă corpurile torționarilor. Martorii văzând acestea, au fugit îngroziți, dar ighemonul în răutatea sa a poruncit să rănească corpurile sfinților cu gheare de fier și să presare rănile cu un amestec de muștar, sare și oțet, chinuri pe care sfinții le-au îndurat cu deosebită tărie. În noaptea dinaintea execuției lor, sfinții au petrecut în rugăciune, iar Domnul le-a apărut din nou și i-a îmbărbătat. Sfinții Mucenici Eutropiu și Cleonic au fost răstigniți în dimineața de 3 martie.
Mulțumind lui Dumnezeu, ei și-au dat sufletele în mâinile Domnului. Trupul Sfântului Eutropiu a fost luat de Velonic și a fost dus într-un sat, departe ca la optsprezece stadii de la cetate, iar trupul Sfântului Cleonic a fost luat de Conit și dus în satul Chima. După ce trupurile celor doi martiri au fost unse cu mir, au fost așezate cu cinste și evlavie după rânduiala creștinească. Curând mormintele mucenicilor s-au arătat izvorâtoare de minuni și tămăduiri. Ceva mai târziu, Sfântul Mucenic Vasilisc a fost dus din temniță către cetatea Comana.
Când era dus spre Comana, în satul Dacnon, ostașii au poposit la o femeie. Pe Sfântul Vasilisc, aceștia l-au legat de un paltin uscat care, în chip minunat, a înverzit și a înfrunzit. Ajunși în Comana, Sfântul a fost dus înaintea noului guvernator Agripa, dar a refuzat să aducă jertfă idolilor precum i se cerea. Mai mult, ca răspuns la rugăciunile sale, Dumnezeu a trimis foc din cer și a ars templul și statuia idolului Apolon.
Plin de mânie, guvernatorul a poruncit ca Sfântului Mucenic Vasilisc să fie executat. Astfel, pe 22 mai 304, mucenicului i s-a tăiat capul, iar corpul i-a fost aruncat în râu. Creștinii i-au găsit moaștele și le-au îngropat într-un câmp arat. Ulterior, trecând vremea prigonirilor, pe acel loc a fost înălțată o sfântă biserică cu hramul Sfântului Mucenic Vasilisc.
Este pilda pe care Sfinții Mucenici Eutropiu, Cleonic și Vasilisc o lasă creștinilor de peste veacuri, prietenie întru Hristos, prietenie în viață și în moarte deopotrivă. Folosul jertfei, a fost al lor și al creștinilor deopotrivă. Mărturisind Împărăția cerurilor cu statornicie, credință și nădejde au arătat și altora puterea acestei împărății.
