Sâmbetele din Postul Mare sunt zile de pomenire generală a celor răposaţi, părinţi şi fraţi ai noştri, adormiţi întru nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. După cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, suntem datori să-i iubim pe apropiaţii noştri, ca pe noi înşine, iar în rugăciunile pentru cei răposaţi se arată cea mai mare şi mai desăvârşită dragoste. Iar această dragoste este scumpă celor răposaţi, deoarece noi le aducem lor, celor fără de ajutor, un adevărat ajutor. În zilele Postului Mare, datoria fiecărui adevărat credincios, sunt milosteniile şi facerile de bine. Prin facerile de bine pe care le facem pentru cei răposaţi, noi arătăm Domnului nostru că şi noi suntem vrednici de mila Sa. Cerând de la Dumnezeu iertarea păcatelor pentru fraţii, prietenii, cunoscuţii, rudele apropiaţii noştri, arătăm speranţa că şi noi vom primi acestea la Judecata fiecăruia dintre noi. Motivul pentru care pe parcursul Postului Mare s-au pus aceste sâmbete de pomenire a celor răposaţi, stă în dragostea creştinească. Sfântul Apostol Pavel spune că fără de dragoste nu este nimic, deci postul nostru, dacă nu va fi însoţit de adevăr şi de dragoste îşi va pierde însemnătatea, iar cei ce postesc, nu vor ajunge la scopul lor, facerile de bine vor pierde puterea lor.
Iată de ce, Biserica are grijă pentru ca între toţi fii săi să se păstreze dragostea şi pacea. Mai înainte de a păşi în Postul Mare, Biserica ne-a invitat pe fiecare dintre fii săi, care locuim aici pe pământ, să arătăm că suntem într-o legătură neîntreruptă a dragostei şi bunei înţelegeri cu cei ce au trecut la cele veşnice – atât cu sfinţii, cât şi cu cei ce se află în dureri. Tot aşa şi acum, nevoind să încălcăm nici cât de puţin porunca întemeietorului nostru Iisus Hristos, de a ne iubi unii pe alţii, Biserica ne îndeamnă la rugăciuni comune pentru cei răposaţi, alegând în acest scop, sâmbetele din Postul Mare. Alt motiv, pentru instalarea acestor zile ca zile de pomenire, stă în faptul că în alte zile de pe parcursul Postului Mare, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, iar prin aceasta, morţii sunt lipsiţi de acele bunătăţi care vin asupra lor în timpul Sfintelor Liturghii. De aceea, în aceste zile se înalţă la Domnul rugăciuni aprinse, speciale. Iar celelalte sâmbete, sunt consacrate deja anumitor evenimente, pomenirea celor răposaţi făcându-se după modul obişnuit. În zilele de pomenire generală a celor răposaţi, creştinii vin la Biserică, aprind lumânări, aduc colivă pentru cei răposaţi, se roagă cu osârdie pentru scumpii lor, trecuţi la Domnul, arătând prin aceasta adevărata dragoste. Fiecare dintre noi este dator să înţeleagă importanţa acestor pomeniri. Omul păcătos, ajungând înaintea lui Dumnezeu, nefiind vrednic de a moşteni raiul, nu se va mai putea ruga pentru sine lui Dumnezeu. Astfel de posibilităţi primesc doar sfinţii şi cei ce sunt bineplăcuţi lui Dumnezeu. Dacă aici pe pământ, noi putem mărturisi păcatele noastre şi primim iertarea lor, dincolo, ei sunt lipsiţi de acest drept. De aceea, pomenirile și rugăciunea personală pentru cei răposaţi, sunt de foarte mare folos, cât şi faptele bune, milosteniile făcute de noi pentru ei. În mod deosebit, importanţa pomenirii creşte atunci când aceasta este făcută în timpul Sfintei Liturghii. Fiecare poate să ajute pe cei răposaţi prin rugăciuni. Amin.
