În vremea dreptcredinciosului împărat Honoriu (395-423), era, în Roma cea veche, un bărbat credincios, anume Eufimian, mare dregător. Femeia lui, Aglaida, era credincioasă și cu frica lui Dumnezeu, dar nu putea naște copii.Erau oameni cu dragoste de dumnezeu, iubind pe cei oropsiți de soartă și în fiecare zi puneau trei mese în casa lor pentru sărmani, văduve, străini și bolnavi. Adesea, Eufimian se smerea înaintea lor, zicând: „Nu sunt vrednic să calc pe pământul lui Dumnezeu”. Deci, după multe rugăciuni, Dumnezeu le-a dăruit rod pântecelui și au născut un fiu și, veselindu-se, l-au botezat și i-au pus numele Alexie. Iar când s-a făcut mare, l-au dat la învățătura cărții și tânărul a ajuns foarte înțelept.
Cu cât înainta în vârstă, cu atât creștea în sufletul lui și dorința nemuririi și a vieții veșnice. De multe ori, se simțea răpit în altă lume, numai la gândul veșnicei fericiri. Toate bunătățile pământești i se păreau lucruri de nimic, puse alături de bucuria acestei nădejdi. Drept aceea, s-a hotărât să se lepede de toate bunătățile cele de puțină vreme și trecătoare ale vieții de aici, și, așa, cu sufletul dezrobit de ispite, să moștenească viața veșnică întru Hristos. Deci, a început a se înfrâna, purtând în taină pe trupul său o haină de păr aspră și mult postea și priveghea, având în suflet dorința de a sluji lui Dumnezeu întru feciorie toată viața. Dar, ca să nu-și supere părinții, Sfântul Cuvios Alexie a primit să se căsătorească, însă chiar în noaptea nunții a fugit, în taină, îmbrăcat în haine sărăcăcioase, luând din avuțiile sale aur și pietre scumpe din destul, scrie doxologia.ro.
După ce a plecat, Sfântul Alexie, a tocmit o corabie și, plecând, s-a ascuns departe, în părțile de răsărit ale împărăției, tocmai în cetatea Edesa din Mesopotamia. Iar după ce s-a închinat chipului celui nefăcut de mână, adică Sfintei Mahrame trimise de Domnul Iisus lui Avgar, regele Edesei, a viețuit acolo, necunoscut și în sărăcie, vreme de 17 ani, locuind lângă biserica Născătoarei de Dumnezeu, din cetatea aceea. Dar, ca să nu-și supere părinții, Sfântul Cuvios Alexie a primit să se căsătorească, însă chiar în noaptea nunții a fugit, în taină, îmbrăcat în haine sărăcăcioase, luând din avuțiile sale aur și pietre scumpe din destul. După ce a plecat, Sfântul Alexie, a tocmit o corabie și, plecând, s-a ascuns departe, în părțile de răsărit ale împărăției, tocmai în cetatea Edesa din Mesopotamia.
Iar după ce s-a închinat chipului celui nefăcut de mână, adică Sfintei Mahrame trimise de Domnul Iisus lui Avgar, regele Edesei, a viețuit acolo, necunoscut și în sărăcie, vreme de 17 ani, locuind lângă biserica Născătoarei de Dumnezeu, din cetatea aceea. Și Sfântul Cuvios Alexie avea totdeauna fața lui plecată, iar mintea lui era sus, întru dumnezeiești gânduri îndeletnicindu-se. Atât i se uscase trupul de atâta înfrânare, încât i se veștejise frumusețea feței lui, ochii i se adânciseră, numai pielea și oasele i se vedeau și ajunsese de nerecunoscut. Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el unui slujitor al acelei biserici, și un glas ceresc îl numea pe Alexie „Omul lui Dumnezeu”, arătând că, precum pe capul împăratului stă coroana, așa Duhul Sfânt odihnește peste acesta și rugăciunea lui, ca o tămâie cu bun miros, de-a pururea urcă înaintea lui Dumnezeu.
Și mulți au cunoscut atunci viața Cuviosului Alexie cea sfântă și au început a-l cinsti. Văzând aceasta Sfântul Cuvios Alexie, a fugit de slava omenească, plecând din Edesa, neștiind nimeni și, aflând o corabie la malul mării, care mergea în Cilicia, s-a urcat, gândind să viețuiască în cetatea Sfântului Pavel, în Tarsul Ciliciei, unde nu-l cunoștea nimeni. Dar, fără de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut aprigă furtună pe mare și corabia, purtată de valuri, a ajuns la Roma. Atunci a hotărât să viețuiască lângă casa părinților săi, ca un necunoscut. Sfântul Cuvios Alexie a ieșit în întâmpinarea tatălui său, celui iubitor de sărăci și de străini.
Și Sfântul Cuvios Alexie avea totdeauna fața lui plecată, iar mintea lui era sus, întru dumnezeiești gânduri îndeletnicindu-se. Atât i se uscase trupul de atâta înfrânare, încât i se veștejise frumusețea feței lui, ochii i se adânciseră, numai pielea și oasele i se vedeau și ajunsese de nerecunoscut. Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el unui slujitor al acelei biserici, și un glas ceresc îl numea pe Alexie „Omul lui Dumnezeu”, arătând că, precum pe capul împăratului stă coroana, așa Duhul Sfânt odihnește peste acesta și rugăciunea lui, ca o tămâie cu bun miros, de-a pururea urcă înaintea lui Dumnezeu. Și mulți au cunoscut atunci viața Cuviosului Alexie cea sfântă și au început a-l cinsti. Văzând aceasta Sfântul Cuvios Alexie, a fugit de slava omenească, plecând din Edesa, neștiind nimeni și, aflând o corabie la malul mării, care mergea în Cilicia, s-a urcat, gândind să viețuiască în cetatea Sfântului Pavel, în Tarsul Ciliciei, unde nu-l cunoștea nimeni. Dar, fără de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut aprigă furtună pe mare și corabia, purtată de valuri, a ajuns la Roma. Atunci a hotărât să viețuiască lângă casa părinților săi, ca un necunoscut. Sfântul Cuvios Alexie a ieșit în întâmpinarea tatălui său, celui iubitor de sărăci și de străini. Și Sfântul Cuvios Alexie avea totdeauna fața lui plecată, iar mintea lui era sus, întru dumnezeiești gânduri îndeletnicindu-se. Atât i se uscase trupul de atâta înfrânare, încât i se veștejise frumusețea feței lui, ochii i se adânciseră, numai pielea și oasele i se vedeau și ajunsese de nerecunoscut. Deci, fiind el iubit de Dumnezeu, s-a făcut descoperire despre el unui slujitor al acelei biserici, și un glas ceresc îl numea pe Alexie „Omul lui Dumnezeu”, arătând că, precum pe capul împăratului stă coroana, așa Duhul Sfânt odihnește peste acesta și rugăciunea lui, ca o tămâie cu bun miros, de-a pururea urcă înaintea lui Dumnezeu. Și mulți au cunoscut atunci viața Cuviosului Alexie cea sfântă și au început a-l cinsti. Văzând aceasta Sfântul Cuvios Alexie, a fugit de slava omenească, plecând din Edesa, neștiind nimeni și, aflând o corabie la malul mării, care mergea în Cilicia, s-a urcat, gândind să viețuiască în cetatea Sfântului Pavel, în Tarsul Ciliciei, unde nu-l cunoștea nimeni. Dar, fără de veste, din voia lui Dumnezeu, s-a făcut aprigă furtună pe mare și corabia, purtată de valuri, a ajuns la Roma. Atunci a hotărât să viețuiască lângă casa părinților săi, ca un necunoscut. Sfântul Cuvios Alexie a ieșit în întâmpinarea tatălui său, celui iubitor de sărăci și de străini. Deci, cu voia lui Dumnezeu, s-a descoperit Sfântului, mai dinainte, ziua morții sale și atunci Cuviosul și-a scris toată viața, păstrând scrisoarea la sânul său. Iar în același timp s-a făcut glas din cer în biserica Sfinților Apostoli din Roma, pe când slujea acolo Sfântul arhiepiscop Inocențiu (401-417), de față fiind și împăratul Honoriu, zicând să caute pe „Omul lui Dumnezeu” care a răposat, ca să fie rugător pentru cetate. Și a doua oară s-a auzit glas arătând că în casa lui Eufimian se află acela. Deci au mers acolo și, văzând pe Sfântul Cuvios Alexie, care tocmai murise, au aflat în sânul lui scrisoarea, unde era înfățișată viața lui. Și s-au minunat părinții și soția lui, dar și toată cetatea, aflând viața înaltă și ascunsă a „Omului lui Dumnezeu” și văzând cât de multe căi de sfințenie are Dumnezeu în lume, pentru cei care ascultă de chemările Duhului Său. Sfântul Cuvios Alexie a trecut la cel veșnice în data de 17 martie 411, fiind îngropat cu cinste la Roma. O pildă a vieții sale: milostenia. Atunci când ajutăm un nevoiaș nu știm cui dăm. Dăruim poate lui Hristos Însuși ascuns într-un om al lui Dumnezeu, precum oarecând Alexie. După trecerea la cele veșnice moaștele Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu au fost așezate la Roma în loc de cinste. Conform unui variante în limba slavonă a vieții Sfântului Alexie, cinstitele sale moaștele au fost descoperite înainte de anul 1216, fiind păstrate în biserica Sfântul Bonifatie (Bonifaciu) din Roma. Mai târziu, cinstitul cap al Sfântului Alexie a fost dăruit Mănăstirii Agia Lavra din Kalavrita de către împăratul bizantin Manuel Paleologul în 1398. În prezent capul Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu se află acum în Mănăstirea Aghia Lavra – Kalavryta, Peloponez (Grecia), Mâna dreaptă se găsește în Sfântul Munte Athos, iar părți din moaștele sale se mai găsesc și în alte sfinte locașuri. În România părticele din moaștele Sfântului Cuvios Alexie se găsesc la Schitul Darvari din București. La icoana Sfântului ne putem închina a Biserica Sfântului Alexie tot din București.
Sursa: doxologia.ro
Sursa video: Justinian Filokalis
