Sfântul Ierarh Chiril, de neam din Palestina, s-a născut la Ierusalim în jurul anului 315, pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) din părinți evlavioși care mărturiseau dreapta credință. Avea cu puțin peste 10 ani în timpul Primului Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. În acele vremuri în Ierusalim se descopereau locul Golgotei și lemnul Sfintei Cruci, iar din porunca împăratului Constantin cel Mare se construiau Biserica Sfântului Mormânt și Biserica Învierii.
Primind o educație creștină aleasă, a intrat de tânăr în monahism și s-a dedicat studiului profund al Sfintei Scripturi. În anul 335 a fost hirotonit diacon de episcopul Macarie al Ierusalimului, iar peste zece ani episcopul Maxim l-a ridicat la treapta preoției. Nu peste mult timp (în anul 350), a fost ales în locul lui Maxim episcop al Ierusalimului. Cu toate că în anul 325 Sinodul I Ecumenic de la Niceea condamnase arianismul ca erezie, totuși această eroare de învățătură tulbura Biserica în continuare, iar Sfântul Ierarh Chiril se manifesta ca un puternic apărător al ortodoxiei niceene și al sfintelor dogme apostolice. Urmaș la tron al împăratului Constantin cel Mare a fost fiul acestuia, Constanțiu (337-361), care deși a luat numeroase măsuri împotriva păgânismului, susținea învățătura ariană, intrând astfel deseori în conflict cu Biserica, scrie doxologia.ro.
În ziua de 7 mai 348 s-a arătat în Ierusalim pe cer cinstita Cruce. Pentru acea minune Sfântul Chiril l-a înștiințat în scris pe împăratul Constanțiu, sfătuindu-l spre dreapta credință de la care se abătuse. Episcop al Cezareei Palestinei era Acachie care, în urma sinodului ținut la Sardica în anul 343, a fost declarat eretic arian. În acel context, în anul 350 a apărut un conflict între episcopii Acachie al Cezareei Palestinei și Sfântul Chiril al Ierusalimului, conflict care avea drept cauză două motive principale. În primul rând, între cei doi exista o divergență dogmatică, deoarece unul era susținător al dogmelor ariene, iar celălalt era apărător al ortodoxiei niceene. Pe de altă parte, a apărut o dispută legată de jurisdicția celor două scaune episcopale.
Așa cum se știe, în urma distrugerii cetății Ierusalim de către romani în anii 70, comunitatea creștină a fost răspândită în toate părțile și de aceea Cezareea a devenit capitala Palestinei. După o vreme, când numărul creștinilor din Ierusalim s-a mărit, Episcopia din Ierusalim a cerut restabilirea vechii ei poziții de întâietate. Cu ocazia Sinodul I Ecumenic din anul 325 s-a stabilit, printre altele, și calitatea de prim rang a scaunului episcopal al Ierusalimului, în detrimentul Cezareei. Aceasta a generat o nesupunere ierarhică a episcopului Ierusalimului Chiril față de episcopul Cezareei – Acachie, fapt neagreat nicidecum de acesta din urmă. Acachie, aflându-se pe o poziție avantajoasă datorită sprijinului de care se bucura din partea împăratul arian Constanțiu și, găsind un pretext împotriva Sfântului Chiril prin Sinodul care a avut loc în Ierusalim în anul 357, l-a decăzut din slujire și din calitatea de cleric pe Sfântul Ierarh Chiril, îndepărtând-l din cetate.
Datorită unei foamete foarte mari, episcopul Ierusalimului a vândut relicvele sfinte și ofrandele Bisericii pentru a oferi hrană oamenilor săraci și de acest lucru s-a folosit Acachie ca argument pentru a putea să îl înlăture pe Sfântului Chiril. fântul Ierarh Chiril a fost exilat în Antiohia, apoi a mers în Tars, unde a fost primit de episcopul Silvan. Văzându-l pe acesta făcând anumite greșeli în unele dogme ale credinței, l-a îndreptat și l-a povățuit la dreapta credință. Auzind de acestea, Acachie a scris lui Silvan, înștiințându-l despre lepădarea lui Chiril ca să-l izgonească de la sine sau să nu-l lase a lucra cele sfințite. Dar Silvan nu l-a ascultat pe Acachie pentru că îl știa pe Sfântul Chiril bărbat drept-credincios, sfânt și învățător, izgonit fără de vină, din răutate și de ale cărui învățături toată mulțimea drept-credincioșilor se ținea foarte bine.
În acel timp, Sfântul Ierarh Chiril a cerut membrilor Sinodului să-i fie cercetat cazul. Într-adevăr, Sinodul care s-a întrunit în Ierusalim în anul 359 a hotărât că este nevinovat, dar Acachie, după ce s-a refugiat în Constantinopol, a zădărnicit hotărârile Sinodului din Ierusalim, convocând un alt Sinod care a avut loc în Constantinopol în anul 360, ocazie cu care s-a stabilit decăderea din drepturile clericale și exilarea Sfântului Chiril. După ceva vreme, murind împăratul Constanțiu, a fost numit împărat Iulian Paravatul (361-363), care la început a părut că este drept-credincios și bun. El a stricat toate judecățile lui Constanțiu și a eliberat din exil pe toți episcopii cei drept-credincioși izgoniți de Constanțiu, așa încât și Sfântul Ierarh Chiril a revenit în scaunul său episcopal.
Succesorul acestuia a fost împăratul Valens (364-378), care la rândul lui avea convingeri ariene, așa încât nici el nu s-a arătat mai îndurător cu Sfântul Chiril, exilându-l din nou datorită tăriei cu care Sfântul condamna ereziile. În anul 378, când în locul lui Valens a venit împărat Teodosie cel Mare, Chiril și-a primit cu cinste înapoi scaunul episcopal, păstorindu-și credincioșii încă opt ani. Sfântul Chiril a fost un reprezentant de frunte al ortodoxiei, un teolog remarcabil, plecând la Domnul în data de 18 martie 386, după o păstorire de 35 de ani în fruntea Bisericii Ierusalimului și 15 ani petrecuți în exil.
Sursa video: Justinian Filokalis
