Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul pătimirii Sale. „Opreşte-ti limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea” (Psalmi 33, 12-13).
Dumnezeu nu iubeşte nemâncarea, ci schimbarea omului.
Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că, dacă luptăm după regulă, câştigăm. El ne pune în faţă pe cei ce aleargă la curse. Atunci, ca şi astăzi, exista acest sport. El ne spune că cel care nu se osteneşte la concurs după regula jocului, se osteneşte zadarnic, pentru că nu va câştiga.
Şi noi suntem într-un concurs, într-un efort continuu: vrem să câştigăm Împărăţia Cerurilor. Hristos ne-a învăţat că aceasta o câştigăm prin post, prin rugăciune, prin lucrarea faptelor bune, scrie doxologia.ro.
Însă şi postul şi rugăciunea şi lucrarea faptelor bune au regulile lor, au poruncile lor. Spre exemplu, fapta bună făcută pentru a fi lăudat de oameni nu aduce plată de la Dumnezeu. Rugăciunea neînsoţită de fapta bună, rugăciunea în care mintea zboară, sunt momente pierdute, timp care nu a folosit.
Şi postul are regulile lui. Destul de mulţi postim. Dacă postim după regulă, primim plata postului. Reguli ale postului, culese de la Sfinţii Părinţi.
Iată aici câteva reguli ale postului: să fim cu luare aminte, căci, dacă nu respectăm regulile, nemâncarea noastră este zadarnică. Înfrânează-te de la mâncare, băutură şi de la orice plăcere trupească. Posteşte nu numai de bucate, ci şi de păcate, înfrânează-ţi cele cinci simţuri (văzul, auzul, pipăitul, gustul, mirosul), ca să fii asemenea „fecioarelor celor înţelepte” din Evanghelie. „Postul adevărat este abţinere de la orice lucru rău” (Sfântul Teodor Studitul). „Postul acela este adevărat, care este prezent în toate, pe toate le curăţeşte, pe toate le vindecă” (Sfântul Grigorie Palama).
Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima ta, pentru ca şi Dumnezeu să te ierte pe tine. Urăşte păcatul şi fugi de el, dar nu urî pe păcătos şi nu-l dispreţui, ci-l compătimeşte. „Cel ce urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (I Ioan 2, 11). „Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (Matei 6, 12).
Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte toate greşelile şi patimile, gândurile şi intenţiile rele. Ai grijă, păcatul cel mai mare este cel care te stăpâneşte pe tine. „Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă; îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu, prin post”. (Sfântul Vasile cel Mare).
Nu te certa, nu blestema, nu înjura. Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul pătimirii Sale. „Opreşte-ti limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea” (Psalmi 33, 12-13).
Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa, seara şi de câte ori poţi. Roagă-te şi pentru binele duşmanilor, împlinind astfel porunca Domnului şi El îţi va da pace în suflet, bucurie şi înţelegere duhovnicească. „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri” (Matei 5, 44-45).
Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii, ca şi Hristos să aibă milă de tine. Ajută orfanii, văduvele, săracii, familiile nevoiaşe sau cu mai mulţi copii, fără a-i judeca pentru lipsurile lor.
Întoarce la credinţă pe cel căzut ori neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă sau o icoană, îndeamnă la o faptă bună şi vino împreună cu el la Sfânta Spovedanie. „Cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul de moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacob 5, 20).
Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios. Uşurează suferinţa şi vei putea să auzi şi tu, la Judecată, chemarea Mântuitorului de a moşteni Împărăţia Cerurilor, întrucât «bolnav am fost şi M-aţi cercetat» (Matei 25, 36).
Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei adormiţi, după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei. Milostenia ta le va ajuta lor şi va îmbogăţi sufletul tău.
„Nu în zadar s-a rânduit prin Apostoli, ca să se facă, înaintea înfricoşatelor Taine, pomenirea celor morţi; ei au ştiut că de aici rezultă mare folos, mare binefacere pentru morţi” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să spui: «Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut numai ceea ce eram dator să fac» (Luca 17, 10). „Postul este marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor” (Cuviosul Teofilact al Bulgariei). „Sfinţii Părinţi au spus că sunt multe deosebiri între trupuri în privinţa hranei. Unul are trebuinţă de puţină, altul de multă hrană pentru ţinerea puterii sale fireşti, fiecare îndestulându-se după puterea şi deprinderea lui. Căci îngreunându-se stomacul şi tulburându-se prin aceasta mintea, nu mai poate spune rugăciunea cu tărie şi cu credinţă” (Sfântul Grigorie Sinaitul). „Dacă postul a fost necesar în Rai, cu atât mai mult este necesar în afară de Rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană” (Sfântul Ioan Gura de Aur). Fă din ziua împărtăşirii tale cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos cea mai fericită sărbătoare a vieţii tale, trăind bucuria Învierii.
Postiţi pentru că aţi păcătuit, postiţi pentru a nu mai păcătui, postiţi pentru a primi darurile Duhului Sfânt şi a păstra ceea ce vi s-a dăruit. Aceasta să fie predica de astăzi, care nu este a mea, este din Sfinţii Părinţi şi acesta să fie îndemnul: să postim cu folos.
Deci există post cu folos şi post fără folos. Acela fără folos înseamnă numai nemâncare, fără a lua seama la Dumnezeu.
Prăznuim astăzi pe Sfântul Ioan Scărarul, unul din sfinţii prăznuiţi în Duminicile speciale ale Postului Mare. Îl prăznuim pentru că a fost pildă pentru postire, pildă pentru îndreptare. Îl prăznuim în Duminica a patra din Post, pentru că el a scris o carte de la care îi vine şi numele, Ioan Scărarul; cartea lui s-a numit „Scara”. Acolo el descrie 33 de virtuţi, în 33 de capitole, ca pe o scară pe care urcă omul.
Călugării pe care el i-a condus, în mănăstirea lui, au înţeles această chemare, de a urca treaptă cu treaptă virtuţile, pentru ca, în cele din urmă, să ajungem la credinţă, la nădejde şi la cea mai puternică virtute: dragostea.
Acest sfânt este călăuzitor, iată, după veacuri şi în duminica aceasta a postului, care ne învaţă să postim şi să fim statornici în virtute.
Am făcut până acum efortul de a posti. Dacă nu l-am făcut, să-l facem de aici înainte. Dumnezeu ne va primi şi pe aceia care postim de azi înainte. În noaptea Învierii vom auzi această chemare: „Veniţi, toţi care aţi postit de la început, de la mijlocul postului, care aţi postit chiar numai din ceasul al 11-lea, veniţi şi cei din ceasul al 12-lea”. Aşa va zice Biserica în noaptea Învierii, prin gura Sfântului Ioan Hrisostom. Toţi suntem aşteptaţi, pentru că nu ştim dacă acela care a postit mai puţin nu cumva e mai plăcut la Dumnezeu decât cel care a postit mult şi fără să respecte regulile, poruncile postului.
De aceea, noi nu ne amestecăm şi nu judecăm pe nimeni: nici pe cel ce a postit, nici pe cel ce n-a postit, nici pe cel ce a postit mult, nici pe cel ce a postit puţin; fiecare după puterea lui. Important va fi să vedem în finalul postului dacă s-a schimbat ceva în noi prin nemâncare. Iar dacă nu, ne-am oprit zadarnic de la o mâncare sau alta, pentru că am rămas aceiaşi, iar Dumnezeu nu iubeşte nemâncarea, ci schimbarea omului.
Sursa: doxologia.ro
