marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
03/04/2025
in Religie
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Prima denie din acest an, numită și Denia Canonului Mare, a fost oficiată astăzi, 2 aprilie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. În cadrul slujbei de seară, clericii și credincioșii au rostit împreună stihul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cererea care ne amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a Triodului și care ne îndeamnă la pocăință și îndreptare.

Catedrala Mitropolitană a devenit neîncăpătoare în această seară, fiind împodobită de prezența a numeroși ieșeni și pelerini, sosiți pentru câteva clipe de tihnă duhovnicească și pentru a participa la prima denie din acest an, această slujbă specială în care s-a săvârșit integral Canonul cel Mare și în care s-a citit, potrivit tipicului bisericesc, viața Sfintei Maria Egipteanca, scrie doxologia.ro.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Canonul cel Mare se săvârșește în Postul Sfintelor Paști în prima și în a cincea săptămână. În prima săptămână, slujba este oficiată în zilele de luni, marți, miercuri și joi, în cadrul Pavecerniței Mari, slujba de după Vecernie. „Canonul lacrimilor”, așa cum mai este numit în imnografia bisericească, a fost alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, și reprezintă una dintre cele mai frumoase și profunde slujbe ale Bisericii. Textul este numit „Canonul cel Mare” deoarece este cel mai extins imn liturgic, având 250 de strofe, care ne îndeamnă la pocăință, smerenie, rugăciune și îndreptarea faptelor rele.

În cuvântul de învățătură ținut la final, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan le-a explicat celor prezenți rostul citirii Canonului Mare din această seară, afirmând totodată că această rânduială reprezintă un strigăt de dor după Dumnezeu, Tatăl cel Ceresc:

Canonul cel Mare din această seară încearcă să cuprindă în cuvinte alese totul dorul și durerea pe care le-au resimțit Adam și Eva când au fost alungați din Rai. Trezindu-se în pământul în care crește buruiană, pălămidă și spini, Adam și Eva strigau către Dumnezeu „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Canonul din această seară încearcă să cuprindă în cuvintele sale totul dorul după casa tatălui său, pe care îl avea puternic înrădăcinat în inima sa fiul cel risipitor, cel care împrăștia se risipise, cheltuise toate darurile pe care le-a primit de la tatăl său. Dar venindu-și în fire, strigă: „Tată, am greşit la cer şi înaintea ta, înaintea lui Dumnezeu! Primește-mă din nou ca pe unul din argații tăi! Și Domnul nu-l primește că argat, îl primește ca fiu, îl reașează în demnitatea cea dintâi. Canonul din această seară cuprinde în sine tot strigătul Sfintei Maria Egipteanca. Cunoscându-și păcatele ei cele multe, timp de peste 40 de ani, a gândit la cei 17 ani de așezare în păcat, strigând lui Dumnezeu în singurătatea pustiului Iordanului „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”. Canonul din această seară, încercând să prezinte viața sfinților din Vechiul Legământ, viața sfinților din Noul Legământ al lui Hristos, încearcă să pătrundă în adâncimea ființei noastre, ca noi, regăsindu-ne în acele chipuri de oameni – mulți dintre ei – adânc păcătoși, dar cu duh de pocăință, nădăjduind în milostivirea lui Dumnezeu, preluând și noi duhul lor, privind la mulțimea păcatelor pe care le-am săvârșit cu voie sau fără de voie, strigăm și noi lui Dumnezeu, apropiindu-ne puțin câte puțin de Taina Sfintelor Paști, strigăm „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”.

Vineri, 4 aprilie, Denia Acatistului Bunei Vestiri va fi săvârșită, începând cu ora 18.00, de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Articolul anterior

Proiect catehetic dedicat Centenarului Patriarhiei Române, organizat în Protopopiatul Dorohoi

Articolul următor

Ministerul Culturii a lansat Registrul lucrătorilor culturali profesioniști

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Ministerul Culturii a lansat Registrul lucrătorilor culturali profesioniști

Ministerul Culturii a lansat Registrul lucrătorilor culturali profesioniști

ARTICOLE RECOMANDATE

Părintele Ciprian Gradinaru, invită credincioșii la hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale

Părintele Ciprian Gradinaru, invită credincioșii la hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naționale

1 an ago
Două zile de activități pentru tineri, cu temă creștină în comuna Stăuceni

Două zile de activități pentru tineri, cu temă creștină în comuna Stăuceni

1 an ago
Pelerinajul pedestru la hramul Mănăstirii Vorona

Pelerinajul pedestru la hramul Mănăstirii Vorona

1 an ago
Pr. Dan Damaschin vrea să facă un centru de dezintoxicare

Pr. Dan Damaschin vrea să facă un centru de dezintoxicare

10 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței