marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Pelerinaj de Florii la Dorohoi – tineri, icoane și credință vie

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
13/04/2025
in Religie, Social
145
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Sâmbătă, 12 aprilie 2025, municipiul Dorohoi a găzduit un impresionant Pelerinaj de Florii, un eveniment care a adus împreună credincioși de toate vârstele, în frunte cu Părintele Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, elevii Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” și tinerii din ATOR Dorohoi. Acțiunea a fost organizată cu binecuvântarea și sprijinul Protopopiatului Dorohoi, în spiritul tradiției ortodoxe și al pregătirii sufletești pentru Săptămâna Patimilor, precizează publicația slovacrestina.com.

Pelerinajul a început cu slujba Vecerniei la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi, apoi, în sunetul clopotelor și al cântărilor pascale, procesiunea a pornit pe străzile orașului, însoțită de preoți, elevi, cadre didactice, tineri, părinți și copii. „Drumul credinței”, cum a fost numit acest eveniment duhovnicesc,  s-a încheiat la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul Plevna, în fața unei troițe monumentale, înălțată recent de credincioșii parohiei, unde părintele protopop Ionuț-Ștefan Apetrei a adresat un cuvânt de învățătură și de mulțumire tuturor participanților:

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

„Prin acest pelerinaj, am dorit să ne arătăm dragostea față de Hristos și comuniunea noastră în jurul Bisericii. Este o binecuvântare să vedem atâția tineri și copii mărturisind credința în mod public, cu inimă curată și cu bucurie.”

Un moment special al pelerinajului a fost reprezentat de copiii care au purtat icoane ale sfinților români canonizați în acest an, un gest simbolic de legătură între generații și o mărturie a continuității sfințeniei în Biserica Ortodoxă Română. Prin acest gest, s-a dorit nu doar amintirea acestor noi mijlocitori în rugăciune, ci și încurajarea copiilor de a-i cunoaște și a-i urma ca modele de viață creștină.

Elevii Seminarului Teologic și tinerii din ATOR Dorohoi au fost sufletul pelerinajului, implicându-se activ în organizare, cântări și purtarea de icoane și simboluri liturgice. Ei au dat dovadă de o mărturisire publică sinceră, curajoasă și plină de entuziasm a credinței ortodoxe.

Pelerinajul de Florii de la Dorohoi a fost o sărbătoare a credinței trăite, o mărturisire comună în drum spre Înviere și un semn că Biserica este vie în sufletele copiilor, tinerilor și adulților. Cu icoane, ramuri de salcie și cântări, dorohoienii au adus slavă lui Dumnezeu și au transmis mai departe valorile ortodoxe.

A consemnat Pr. Butnariu Ioan Silviu

Articolul anterior

13 aprilie – Ziua Internațională a Rock-and-Rollului

Articolul următor

Aproximativ 2000 de credincioși au participat la Procesiunea de Florii din Iași

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Aproximativ 2000 de credincioși au participat la Procesiunea de Florii din Iași

Aproximativ 2000 de credincioși au participat la Procesiunea de Florii din Iași

ARTICOLE RECOMANDATE

Exercițiul tactic de pregătire „Blue Guardians” la Botoșani

Exercițiul tactic de pregătire „Blue Guardians” la Botoșani

1 an ago
Tabăra copiilor în Peninsula daneză Iutlanda

Tabăra copiilor în Peninsula daneză Iutlanda

1 an ago
Sub acoperământul Maicii Domnului – activități catehetice în Parohia Carasa și în filia Slobozia-Broscăuți

Sub acoperământul Maicii Domnului – activități catehetice în Parohia Carasa și în filia Slobozia-Broscăuți

3 luni ago
Seniorii Parohiei Pacea, „Oameni de poveste” într-o zi de relaxare la Baisa

Seniorii Parohiei Pacea, „Oameni de poveste” într-o zi de relaxare la Baisa

4 săptămâni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței