marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

O parohie din municipiul Botoșani, greu încercată, va fi în sărbătoare. Hramul Bisericii Izvorul Tămăduirii

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
24/04/2025
in Religie, Social
152
DISTRIBUIRI
1.4k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Parohia Izvorul Tămăduirii din municipiul Botoșani, s-a înfiinţat în conformitate cu Decizia Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, în ședința din data de 1 mai 1997, prezidată la acea vreme de Înaltpreasfinţitul Daniel, Arhiepiscop al Iașilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, având hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie”.

Biserica parohială de zid s-a construit în perioada 2007-2016.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Vineri în Săptămâna Luminată, Parohia „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani își serbează hramul.

În ajunul sărbătorii, Joi, 24 aprilie 2025, începând cu ora 17:00, se va săvârși cu sobor de preoți, Vecernia Mare a Hramului și Litia.

Iar în ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii, vineri, 25 aprilie 2025, începând cu ora 07:00, se vor oficia următoarele slujbe: Utrenia, Sfânta Liturghie și Sfințirea mică a apei, spre folosul sufletesc și trupesc al credincioșilor.

Praznicul Izvorului Tămăduirii şi-a luat numele de la o minune săvârşită de Maica Domnului prin apa unui izvor cu puteri tămăduitoare, petrecută în apropierea Constantinopolului.

În iconografie, în ilustrarea sărbătorii, Maica Domnului şi Hristos sunt prezentaţi într-o cristelniţă.

 Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate în semn de rugăciune, iar Iisus este imaginat binecuvântând ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale, în timp ce din vasul Tainei Botezului este figurat izvorul care are menirea de tămăduire a trupului şi sufletului.

Articolul anterior

24 aprilie 2008 – A încetat din viaţă Cezar Ivănescu, poet și dramaturg român

Articolul următor

Ambalajul reutilizat ar putea avea o garanție similară cu SGR-ul

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Ambalajul reutilizat ar putea avea o garanție similară cu SGR-ul

Ambalajul reutilizat ar putea avea o garanție similară cu SGR-ul

ARTICOLE RECOMANDATE

Cuvântul zilnic: Mă nevoiesc „inteligent”

16 ore ago
Cursurile anului școlar 2026-2027 încep pe 7 septembrie 2026 și se încheie pe 18 iunie 2027. Proiect

Structura anului şcolar 2026-2027

8 luni ago
Zilele Erasmus la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

Zilele Erasmus la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

1 an ago
Nicolae Steinhardt va fi comemorat la Mănăstirea Rohia, la 102 ani de la naștere

Nicolae Steinhardt va fi comemorat la Mănăstirea Rohia, la 102 ani de la naștere

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței