În data de 23 aprilie 2024, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul spiritual al municipiului Botoșani, Înaltpreasfințul Teofan s-a aflat la Biserica „Vovidenia”.
Aici a binecuvântat echipa care coordonează activitatea Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sfântul Apostol Andrei” din cadrul Protopopiatului Botoșani.

Pe lângă părintele mitropolit, au mai fost prezenți:
– Pr. Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor,
– Pr. Petru Fercal, protopop de Botoșani
– Pr. Andrei Manolea, director al Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții „Sf. Ap. Andrei“ Botoșani şi consilier în adicţii
– Pr. Iulian Negru, director al Centrului ortodox de recuperare din adicții „Sfântul Maximilian” Iași şi consilier în adicţii,
– membrii Centrului de Recuperare Dependențe Botoșani

„Astăzi am trăit niște momente unice alături de echipa în care Înaltpreasfințul Părinte Mitropolit Teofan are încredere și ne-a binecuvântat să coordonăm activitatea Centrului de consiliere și tratare a persoanelor afectate de adicții Sf. Ap. Andrei Botoșani. Astăzi ne-a bucurat Dumnezeu și ne-a dăruit dragostea Lui, de care avem nevoie zi de zi! Mare e puterea Lui și multe sunt minunile săvârșite de Dumnezeu!”, a declarat Andrei-Cristian Bucșă, membru al Centrului.
La final, membrii Centrului au primit distincții de vrednicie.
Un an de multe misiuni, încercări și provocări.














