România a înregistrat, în ultimii doi ani, cea mai ridicată rată a tinerilor care nici nu muncesc, nici nu învață sau participă la programe de formare (NEET) la nivelul întregii Uniuni Europene, în creștere față de 2019, potrivit celui mai nou raport privind situația tinerilor publicat de Comisia Europeană și ultimelor date Eurostat.
În același timp, contrar tendinței generale din Uniunea Europeană, România se numără printre puținele state unde rata șomajului în rândul tinerilor între 15 și 29 de ani a crescut între 2019-2023, iar țara se situează pe ultimele locuri din punct de vedere al participării tinerilor pe piața muncii, precizează site-ul edupedu.ro.
Potrivit raportului ”The situation of young people in the European Union” („Situația tinerilor în Uniunea Europeană”), în România rata șomajului în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani a înregistrat o creștere în perioada 2019–2023, contrar tendinței de scădere observate în alte țări europene. Alături de Estonia, România este una dintre puținele țări din Uniunea Europeană în care șomajul în rândul tinerilor a crescut semnificativ – de la 10,1% în 2019 la 13% în 2023.
Citiți articolul întreg aici: edupedu.ro













