Pantelimon Halippa a fost unul dintre cei mai importanţi militanţi pentru afirmarea spiritului românesc în Basarabia , patriot si fruntas al luptei pentru cauza unirii Basarabiei cu Romania.
A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. După 1918 a deţinut mai multe funcţii: ministru, secretar de stat pentru Basarbia (1919-1920), ministru al Lucrărilor Publice (1927), ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor (1930), ministru ad-interim la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale (1930), ministru secretar de stat (1928-1930, 1932, 1932-1933), senator şi deputat în Parlament (1918-1934), urmărind neîncetat propăşirea culturală a Basarabiei.
Este întemeietorul Universităţii Populare din Chişinău (1917), Conservatorului Moldovenesc, Societăţii Scriitorilor şi Publiciştilor Basarabeni, Societăţii de Editură şi Librărie “Luceafărul” din Chişinău (1940), precizează site-ul unitischimbam.ro.
În 1932 a editat şi a condus revista “Viaţa Basarabiei” şi ziarul cotidian omonim. În 1950 a fost arestat şi închis, fără a fi judecat, la Sighetu Marmaţiei, după doi ani fiind predat NKVD-ului, dus la Chişinău, judecat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. A fost mutat apoi la închisoarea de la Aiud, unde a fost reţinut până în 1957.
A scris peste 280 poezii, articole, schiţe, traduceri, memorii, reuşind să editeze în timpul vieţii doar un singur volum – „Flori de pârloagă” (1921, Iaşi), prefaţat de Mihail Sadoveanu. A scris şi câteva studii istorice: „Bessarabia do prisoedinenia k Rossii” (1914), „Basarabia sub împăratul Aleksandr I (1812-1825)”, „B. P.Hasdeu” (1939). Postum, i se publică în revista „Patrimoniu” din Chişinău „Povestea vieţii mele” (1990) şi un volum de publicistică (2001).
În colaborare, a mai semnat şi cartea „Testament pentru urmaşi” (1991).
Membru corespondent al Academiei Române (1918). Exclus în 1948, este repus în drepturi post- mortem în 1990, dupa prabusirea regimului comunist din Romania.
