Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt miercuri, la întâmpinarea moaștelor Sfintei Împărătese Elena în Catedrala Patriarhală Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Pelerinajul cu moaștele sfintei aduse de la Veneția a marcat Anul Centenarului Patriarhiei Române și al aniversării a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, miercuri, 30 aprilie 2025, scrie basilica.ro.
Text integral:
Sfânta Împărăteasă Elena, mama primului împărat creștin și promotoarea Locurilor Sfinte creștine
Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși și Preacucernici Părinți,
Preacuvioase Maici,
Iubiți credincioși și credincioase,
Hristos a înviat!
Cu aleasă bucurie duhovnicească, înnoită de lumina Învierii Domnului, ne aflăm astăzi în Catedrala Patriarhală Sfinții Împărați Constantin și Elena pentru a întâmpina și a ne închina cu toată evlavia moaștelor Sfintei Împărătese Elena, care alături de fiul său, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a marcat prin evlavia și prin faptele sale o cotitură decisivă în istoria Imperiului Roman și în viața Bisericii lui Hristos.
Trăim un moment cu totul deosebit, de vreme ce moaștele Sfintei Împărătese Elena, păstrate aproape întregi la Veneția de peste opt secole, sunt aduse în pelerinaj în România. După Grecia, care a primit un astfel de pelerinaj în anul 2017, România este a doua țară ortodoxă în care sunt aduse sfintele moaște de când ele se află în Italia. Acest fapt reprezintă o mare binecuvântare pentru Biserica noastră în Anul Centenarului Patriarhiei Române și al aniversării a 1700 de ani de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).
Sfânta Împărăteasă Elena s-a născut în jurul anului 250 în localitatea Drepanon (Helenopolis) din Bitinia, într-o familie modestă, tatăl său fiind hangiu. La vârsta de 20 de ani s-a căsătorit cu generalul roman Constantius Chlorus. Din această familie, în 273-274, s-a născut în orașul Naissus din Moesia (astăzi orașul Niș, Serbia), Constantin, cel ce avea să devină împăratul Constantin cel Mare.
Viața Sfintei Elena a fost marcată de încercări, fiind nevoită să se despartă de soțul ei, Constantius Chlorus, care, pentru a putea fi numit ajutor de împărat (cezar) a fost obligat să se căsătorească cu Teodora, fiica împăratului apusean, Maximian. Însă, Sfânta Elena și-a găsit împlinirea în creșterea și educarea fiului său, Constantin. Ea l-a educat discret, dar cu rezultate impresionante, pe fiul său, deoarece toate lucrările pe care Sfântul Constantin le-a făcut în favoarea Bisericii au fost inspirate de mama sa Elena.
Abia în anul 306, când Constantin cel Mare a devenit cezar în Apus, după moartea tatălui său, Constantius Chlorus, la York, a luat-o pe mama sa Elena la reședința imperială de la Trier, în Germania. Ulterior, după victoria lui Constantin asupra lui Maxențiu, în 28 octombrie 312, Elena a primit titlul de Nobilissima Femina, iar după înfrângerea împăratului de Răsărit, Licinius, în anul 324, ea a fost numită Augusta, în anul 325, purtând același titlu Imperial ca și Fausta, soția împăratului Constantin. Deși s-a bucurat de această demnitate imperială doar pentru o perioadă scurtă de timp, aproximativ 5-6 ani, Sfânta Elena a folosit această poziție pentru a sprijini Biserica lui Hristos și a promova Locurile Sfinte ale creștinismului.
Cel mai semnificativ episod din viața Sfintei Elena este pelerinajul său la Locurile Sfinte, întreprins în anul 326, la scurt timp după Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. După cum ne relatează istoricul bisericesc Teofan Mărturisitorul, „Sfântul Constantin a trimis-o la Ierusalim pe fericita Elena, cu bani și soldați, pentru a căuta Crucea cea de viață dătătoare a Domnului. Macarie, episcopul Ierusalimului, primind pe împărăteasă cu cinstea cuvenită, a căutat împreună cu ea doritul Lemn făcător de viață, cu liniște, rugăciuni însemnate și posturi. Făcându-se acestea, s-a arătat în scurtă vreme de la Dumnezeu locul, indicându-i-se aceluiași Macarie [locul] în care se înălțau templul și statuia demonului necurat Afrodita, pe care, împuternicită cu autoritatea imperială, de Dumnezeu încununata Elena le-a dărâmat în scurtă vreme, săpând din temelii cu o mulțime de meșteri și aruncând pământul. Acest [templu fusese] zidit în chip strălucit de către Aelius Hadrianus” .
După cum ne relatează Sinaxarul (din 21 mai), dorința Sfintei Elena de a găsi Crucea Domnului a fost motivată și de minunea petrecută cu fiul său, Constantin, la Pons Milvius (Podul Vulturului), lângă Roma în anul 312. Dorind să mulțumească Dumnezeului creștinilor pentru victoria miraculoasă a lui Constantin împotriva împăratului Maxentius, după apariția semnului Sfintei Cruci pe cer, ea a plecat la Ierusalim „cu o cantitate mare de aur”, dornică să găsească Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci.
Ajunsă în Țara Sfântă, Sfânta Elena s-a ocupat mai întâi de eliberarea creștinilor închiși sau trimiși la muncă în mine doar pentru „vina” de a fi creștini, arătându-și astfel milostivirea și grija față de cei persecutați. Apoi, cu autoritatea conferită de rangul său imperial, ea a ordonat dărâmarea templului păgân (unii cercetători vorbesc despre un Capitolium) ridicat de împăratul Adrian în anul 136 pe locul Sfântului Mormânt. După îndepărtarea pavimentului de marmură, au fost descoperite Mormântul Domnului Iisus, stânca Golgotei, cele trei cruci și mai multe cuie din Crucea Domnului.
Identificarea Crucii Domnului Iisus Hristos a fost posibilă prin învierea unui mort. După cum ne spune Sinaxarul: „și se așezară Crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus Crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat și s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieștii Cruci a Domnului”. Această minune ne amintește că puterea Crucii izvorăște din Învierea lui Hristos și că moartea a fost biruită prin jertfa lui Hristos.
Sfânta Elena a împărțit Cinstitul Lemn, luând o parte cu ea la Nicomidia, împreună cu sfintele piroane (cuie), iar cealaltă parte a pus-o într-o raclă de argint și a dat-o episcopului Macarie al Ierusalimului (312-334) spre păstrare, pentru a putea fi cinstită de toți care vor ajunge în Țara Sfântă. Pe Locurile Sfinte descoperite, Sfânta Elena a ctitorit, așa cum relatează istoricul Nichifor Callist în Istoria bisericească, mai multe lăcașuri de cult: „Împărăteasa Elena, construind un lăcaș impresionant de bogat la mormântul Învierii, pe Dealul Căpățânii, astfel încât să nu-i lipsească nimic din tot ce ține de frumusețe și măreție, a numit Biserica «Noul Ierusalim», și ca o amintire a acelui vechi și dispărut templu. Din propria sa inițiativă și cheltuială, ea a mai ridicat cu măreție alte două biserici: una la Betleem, în jurul peșterii unde S-a născut Hristos; aceasta se află la șase mile depărtare de oraș, unde a cuprins în altarul de jos ieslea și dumnezeiasca peșteră; iar cealaltă (biserică) pe Muntele Măslinilor, pe vârful muntelui, acolo unde Hristos, lăsându-Și ucenicii, S-a înălțat la ceruri. A mai ridicat și un alt lăcaș măreț în locul numit Ghetsimani, închinat Născătoarei de Dumnezeu, unde a cuprins și a protejat în siguranță, în interiorul altarului, dătătorul de viață mormânt al acesteia” .
Sfânta Împărăteasă Elena a trecut la Domnul la scurt timp după pelerinajul din Țara Sfântă, în anul 329 sau 330 (după unii istorici chiar 336), probabil la reședința imperială din Nicomidia, la vârsta de 79 sau 80 de ani, avându-l alături pe fiul său, Constantin. După cum ne spune Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa De Vita Constantini , trupul Sfintei Elena a fost dus la Roma, unde a fost depus cu onoruri imperiale în mausoleul de pe antica Via Labicana, construit de Constantin cel Mare între anii 326 și 330, lucru confirmat și de istoricul Nichifor Callist: „Când i s-a apropiat sfârșitul, s-a săvârșit din viață în Roma la vârsta de 79 de ani, rămânând cu o amintire binecuvântată și lăsând multe sfaturi fiului ei, în ultimele sale cuvinte, despre o viață cucernică. Chiar și după moarte s-a bucurat de o foarte mare cinste, așa cum se cuvenea uneia care trăise atât de plăcut lui Dumnezeu. A fost înmormântată în afara cetății Romei, fiind depusă într-un sarcofag de porfir într-un templu rotund. După doi ani, împreună cu sarcofagul, a fost adusă la Constantinopol și a fost prima înmormântată în mormintele imperiale ale Sfinților Apostoli, fiind cinstită de atunci, după cum se cuvine, cu strălucite pomeniri și privegheri” .
Ornamentația cu motive preponderent militare a sarcofagului, nepotrivită pentru înmormântarea unei femei, i-a condus pe cercetători la ipoteza că inițial sarcofagul a fost confecționat pentru Constantin cel Mare însuși sau pentru soțul Sfintei Elena, Constantius Chlorus. În vremurile tulburi de la sfârșitul Imperiului Roman de Apus, pentru a se evita profanarea de către barbari, sarcofagul a fost ascuns în catacombele Sfinților Petru și Marcelin, care se aflau în aceeași zonă. Mai târziu, probabil în secolul al XI-lea, sarcofagul a fost dus la Vatican, iar după renovarea Vaticanului din secolul al XVIII-lea (1777), a fost așezat în muzeele Vaticanului, unde se află până astăzi.
Trupul Sfintei Elena însă nu se mai găsește de multă vreme în sarcofag. Sfintele moaște au fost transferate de la Roma la Constantinopol – Noua Romă. Însă, în anul 1211, cavalerii cruciaţi apuseni, care au ocupat Constantinopolul (1204-1261) au luat cea mai mare parte din moaștele de la Constantinopol și le-au dus la Veneția, unde se află până astăzi, în biserica romano-catolică închinată Sfintei Elena (la Chiesa di Santa Elena).
Timp de opt secole, sfintele moaște aflate în Veneția nu au mai fost scoase în pelerinaj, dar, în anul 2017, au fost duse spre cinstire la Atena, Grecia fiind prima țară ortodoxă care a primit această binecuvântare. Acum, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, România devine a doua țară ortodoxă în care poposesc sfintele moaște, ele fiind aduse la Mănăstirea Pantocrator din Episcopia Alexandriei și Teleormanului pentru perioada 30 aprilie – 8 mai 2025, unde se află și un fragment din moaștele Sfintei Mironosițe Maria Magdalena.
Este o mare bucurie pentru noi că în această zi, 30 aprilie, sfintele moaște poposesc pentru câteva ore în Catedrala Patriarhală din București, ocrotită tocmai de Sfinții Împărați Constantin și Elena, oferindu-ne astfel prilejul de a ne închina cu evlavie și de a primi binecuvântarea acestei mari sfinte „întocmai cu Apostolii”.
Sfânta Împărăteasă Elena ne-a lăsat o moștenire spirituală de o valoare inestimabilă. Prin exemplul său de credință, evlavie și dărnicie, ea reprezintă pe conducătorii creștini, ctitori de biserici și binefăcători ai poporului. Prin pelerinajul ei la Locurile Sfinte pentru descoperirea Sfintei Cruci, ea este primul pelerin creștin în Țara Sfântă care arată importanța căutării și venerării locurilor și obiectelor sfinte din viața Domnului Hristos și din viețile sfinților.
Prin aflarea Sfintei Cruci, Sfânta Elena ne-a oferit un simbol concret al biruinței lui Hristos asupra păcatului și a morții. Iar prin ctitorirea bisericilor la Locurile Sfinte, ea a pus bazele unei tradiții de pelerinaj care continuă până astăzi.
Vă îndemn, așadar, iubiți credincioși, să vă apropiați cu evlavie de sfintele moaște ale Sfintei Împărătese Elena, să-i cereți mijlocirea pentru nevoile personale și pentru binele Bisericii și al țării noastre, și să urmați exemplul ei de credință și dărnicie.
Să ne rugăm ca, prin mijlocirea Sfintei Împărătese Elena, Hristos Domnul Cel Înviat să ne întărească în credință și să ne umple de bucuria Învierii Sale, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră.
Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Sursa: basilica.ro
Sursa video: TRINITAS TV
