marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Alertă de… curiozitate la Grădinița „Floare de colț“ din Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
09/05/2025
in Educație
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Grădinița cu program normal „Floare de colț” din Botoșani a fost astăzi „scena” unei intervenții planificate: o lecție practică de informare și educație preventivă, desfășurată de pompierii botoșăneni, în cadrul programului național “Săptămâna Verde”. Salvatorii au interacționat cu cei peste 80 de copii, care au învățat cum trebuie să procedeze în caz de incendiu, cutremur sau atunci când se confruntă cu un pericol, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani .

Cu această ocazie, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire au transmis celor mici următoarele sfaturi în cazul producerii unui incendiu în incinta grădiniței:

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

27/10/2026

– Să anunțe evenimentul primului adult pe care îl întâlnesc și să își păstreze calmul

– Să părăsească clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic

– Să urmeze căile de evacuare marcate. Să nu se întoarcă spre locurile în care se manifestă incendiul ca să își ia lucrurile personale sau obiectele de valoare

– Dacă este mult fum, să înainteze în genunchi, deoarece la nivelul podelei pot respira mai ușor

– Să aștepte intervenția pompierilor

În caz de cutremur:

– Să se adăpostească sub bănci și să stea departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiecte care i-ar putea răni

– Să își protejeze capul și fața

– Să nu iasă din clasă în timpul cutremurului

– Cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență

– Vor putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.

Pompierii au adus și prezentat echipamentele de intervenție, de la costumul de protecție până la accesoriile folosite în misiunile lor. Copiii le-au văzut de aproape, au pus întrebări și au înțeles mai bine ce înseamnă meseria de salvator.

La final, acestora le-au fost oferite materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale”, „R.I.S.C. – Mai bine previi decât să nu fii!”, „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și „Împreună pentru siguranță”

Articolul anterior

Moaștele Sfintei Elena au părăsit Mănăstirea Pantocrator

Articolul următor

Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon la 35 de ani de la reînființarea Mănăstirii Hadâmbu

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Toamna, anotimpul culorilor și al bogăției naturii, a devenit o sursă de inspirație pentru preșcolarii, părinții și cadrele didactice de...

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

„A ruginit frunza din vii!”, ediția a X-a – creativitate și sensibilitate artistică la Grădinița Nr. 23 din Botoșani

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Botoșani a organizat sâmbătă, 24 octombrie, cea de-a X-a ediție a Concursului Județean de...

Articolul următor
Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon la 35 de ani de la reînființarea Mănăstirii Hadâmbu

Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon la 35 de ani de la reînființarea Mănăstirii Hadâmbu

ARTICOLE RECOMANDATE

Cornișa Aquapark & Sports Botoșani anunță deschiderea piscinei exterioare

Cornișa Aquapark & Sports Botoșani anunță deschiderea piscinei exterioare

1 an ago

Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani – 09.02.2026

9 luni ago
11 iulie – Ziua Inspecției Muncii

11 iulie – Ziua Inspecției Muncii

2 ani ago
Parohia Gulioaia din Protopopiatul Botoșani, va avea o nouă biserică

Parohia Gulioaia din Protopopiatul Botoșani, va avea o nouă biserică

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței