marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Festivalul „Întâlnirea fiilor satului Ionășeni”, a ajuns la a IX-a ediție

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
22/05/2024
in Cultură, Diverse, Social
145
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În data de 26 mai 2024, satul Ionășeni, din comuna Trușești, își adună fiii la o festivitate deosebită. Ajunsă la ediția a IX-a, manifestarea intitulată „Întâlnirea fiilor satului Ionășeni”, va cuprinde un program bogat de activități culturale și de divertisment, cântece și voie bună.

În cadrul ediției din acest an, cei prezenți se vor bucura de un program artistic diversificat,  susținut de formații și soliști de vază ai cântecului popular românesc.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Întâlnirea de anul acesta își propune promovarea și păstrarea tradițiilor satului românesc și revederea după zeci de ani a celor care s-au născut, au copilărit și simt în fiecare moment al vieții atracția de pământul natal.

„Bunul Dumnezeu să aibă în grija Sa pe fiii, fiicele și cetățenii satului Ionășeni, fiecare după numele lui și să le dea sănătate, lumină și iubire”, a transmis Comitetul executiv al Asociației ,,Consiliul Sătenilor Ionășeni”.

Articolul anterior

Sfinţirea aşezământului „Sfânta Irina” al Parohiei Pacea

Articolul următor

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Mihail Marturisitorul, Episcopul Sinadei

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Articolul următor
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Mihail Marturisitorul, Episcopul Sinadei

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Mihail Marturisitorul, Episcopul Sinadei

ARTICOLE RECOMANDATE

6 iunie 1883 – A încetat din viaţă compozitorul si dirijorul român Ciprian Porumbescu

6 iunie 1883 – A încetat din viaţă compozitorul si dirijorul român Ciprian Porumbescu

1 an ago
INFORMARE: Principalele noutăți privind asigurările sociale de sănătate

INFORMARE: Principalele noutăți privind asigurările sociale de sănătate

1 an ago
Concertul „Colinde și daruri pentru Pruncul Sfânt, pe genunchii Maicii Domnului” organizat la Suceava

Concertul „Colinde și daruri pentru Pruncul Sfânt, pe genunchii Maicii Domnului” organizat la Suceava

11 luni ago
Rezultate inițiale Definitivat 2025 sunt publicate marți, 15 iulie

Rezultate inițiale Definitivat 2025 sunt publicate marți, 15 iulie

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței