Prefectul Dan Nechifor a convocat o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Toate instituțiile responsabile sunt în stare de alertă, pregătite să intervină pentru protejarea cetățenilor și bunurilor acestora, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani .
Măsuri dispuse pe perioada CODULUI PORTOCALIU și CODULUI GALBEN de inundații:
– serviciu de permanență în toate primăriile;
– monitorizarea cursurilor de apă și zonelor de risc;
– evacuări preventive în zone periculoase;
– spații de cazare pregătite pentru persoanele evacuate;
– echipamente de intervenție verificate și funcționale;
– capacitate operațională crescută la ISU Botoșani;
– subunitățile de pompieri – pregătite pentru intervenții (motopompe, bărci, camioane)
Măsuri pe perioada CODULUI GALBEN de CANICULĂ:
– puncte de prim ajutor și distribuire a apei potabile;
– spații răcoroase dotate cu aer condiționat;
– monitorizarea persoanelor vulnerabile;
– afișe de prevenire a înecului în locuri aglomerate;
– semnalizarea zonelor periculoase pentru scăldat cu panouri „SCĂLDATUL INTERZIS – PERICOL DE ÎNEC”;
Pentru informații utile în situații de urgență: www.fiipregatit.ro
Descarcă gratuit aplicația DSU din Google Play sau App Store.
Protejați-vă pe voi și pe cei dragi! Respectați recomandările autorităților!















