La 136 de ani de la moartea Luceafărului poeziei românești, Mihai Eminescu, românii din nordul Bucovinei l-au comemorat cu profund respect și emoție în orașul în care marele poet a trăit și a scris o parte din opera sa. Comemorarea a devenit o tradiție de suflet, păstrată cu sfințenie de românii din Cernăuți, care se adună, an de an, la 15 ianuarie, de ziua nașterii și la 15 iunie, de ziua morții poetului, în jurul operei eminesciene, precizează publicația BucPress Cernăuți.
Evenimentele culturale dedicate acestei zile au început, ca de obicei, la Casa lui Aron Pumnul, unde Eminescu a locuit în copilărie, elev fiind la Gimnaziul German din Cernăuți. Aici, lângă bustul poetului, s-au adunat elevi, profesori, scriitori și reprezentanți ai comunității românești și ai Consulatului General al României la Cernăuți pentru a coroane și jerbe de flori, pentru a recita versuri și a evoca personalitatea și moștenirea culturală a poetului național.
Printre organizatorii principali ai evenimentului s-au numărat Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina “ Mihai Eminescu” și Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți.
După evenimentele culturale dedicate lui Eminescu și desfășurate în curtea Casei lui Aron Pumnul, iubitorii operei eminesciene s-au adunat și la statuia Poetului din centrul orașului Cernăuți, unde, de asemenea au fost depuse flori și interpretate de către membrii Corului popular “Dragoș Vodă” câteva romanțe pe versurile lui Mihai Eminescu. Printre cei care au venit să-i aducă un omagiu poetului național al românilor de pretutindeni s-au numărat și reprezentanții autorităților ucrainene de la primăria municipiului Cernăuți, dar și de la Consiliul regional și Administrația regională militară de stat Cernăuți!
Apoi, în incinta Palatului Național al Românilor din Cernăuți, a avut loc o ședință solemnă a Cenaclului literar transfrontalier „Marina cu poeți” – Cernăuți-Suceava, care a reunit poeți din nordul și sudul Bucovinei. Într-un dialog liric viu, participanții au recitat din Eminescu, dar au citit și creații proprii inspirate din universul eminescian. Majoritatea celor prezenți la comemorarea lui Eminescu, au declarat că “astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de Eminescu. Avem nevoie de limba lui, de idealurile lui, de verticalitatea lui.”
Pe lângă manifestările artistice, au fost organizate și momente de reflecție, discuții despre actualitatea operei eminesciene și rolul său în păstrarea identității românilor din Ucraina, în special în contextul provocărilor culturale și lingvistice actuale.
Astfel, la Cernăuți, acolo unde Eminescu a visat, a scris și s-a format ca spirit, românii din nordul Bucovinei, dar și oaspeți dragi sosiți de la Suceava, Vatră Dirnei și Fălticeni l-au cinstit pe Marele poet și în acest an cu flacără nestinsă în suflet, dovedind că „nu moare cel ce e iubit de neamul său”.
A consemnat, Vitalie Zâgrea, jurnalist, Cernăuţi
Sursa: BucPress Cernăuți

















