Sâmbătă, 5 iulie, la cimitirul Mănăstirii Agapia, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de slujba parastasului pentru odihna sufletului protosinghelului Nicodim Măndiță, de la a cărui mutare la cele veșnice se împlinesc, în aceste zile, cinci decenii, scrie doxologia.ro.
Înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ierarhul s-a rugat pentru cel care, în vremuri de încercare, a fost părinte duhovnicesc și povățuitor al monahiilor de la Mănăstirile Agapia și Văratec, precum și al numeroșilor credincioși din Moldova și Transilvania. În semn de recunoștință, mulți dintre fiii săi duhovnicești au venit din întreaga țară pentru a aprinde o lumânare și a aduce un omagiu tăcut la mormântul său, aflat în apropierea absidei bisericii din cimitirul așezământului monahal.
În predica după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfinția Sa a evocat viața și lucrarea duhovnicului Nicodim, arătând că el, în ciuda faptului că a avut de suferit din cauza regimului comunist, a fost iubit de ucenici și popor, propovăduind dragostea lui Dumnezeu:
„Îl cinstim pe părintele Nicodim Măndiță pentru că și-a înțeles această chemare. A trecut la Domnul acum 50 de ani, după o lucrare misionară bogată. Mulți din cei pe care atunci i-a întors, din nepăsare și necredință, îi sunt mărturisitori astăzi, având viață aleasă.
Primim de la părintele Nicodim această încredințare, de a birui ignoranța și nepăsarea din sufletele lor. Erau vremuri în care cărțile de credință nu erau la îndemână, precum astăzi. Oamenii, de multe ori, greșeau că nu știau. Și nu mai credeau că Dumnezeu lucrează și în acel timp, nu știau cum Domnul lucrează. De aceea, unul dintre canoanele pe care părintele le dădea la spovedanie era să copieze cărți, ca aceste însemnări să ajungă la cât mai mulți, să se trezească sufletul, să se bucure de Dumnezeu. Astăzi, cu totul altfel se desfășoară misiunea Bisericii. Timpuri de negândit pe vremea părintelui Nicodim, cu ușurință de a găsi cartea duhovnicească, de a afla cuvânt, de a afla ușa bisericii deschisă și spovedania. Dar și astăzi vedem că oamenii sunt înăbușiți. Nu de necredință și de neștiință, ci de risipire lăuntrică, cu telefonul la îndemână cel mai adesea, cu știri, de cele mai multe ori, sterile și nefolositoare, dorind cât mai mult să afle, cât mai multe mesaje să citească. Și de cele mai multe ori ratând întâlniri adevărate în viața lor înșiși, ratând aceste bogății pe care le avem atât de ușor la îndemână în zilele noastre.
A fost și prigonit părintele, așa cum era de așteptat. A fost prigonit, dar și cuvântul său a fost ascultat și a rodit. Părintele a fost nu numai ascultat, ci și iubit, de maici, cinstit de oameni. Deși nu pe acestea le-a căutat, ci a căutat să-și împlinească rostul pe care-l are preotul la Sfânta Liturghie: de a hrăni pe oameni cu Sfintele Taine și cu cuvântul lui Dumnezeu. Pomenirea părintelui Nicodim, mai ales la această cifră rotundă, la 50 de ani de la pristăvirea sa, este o zi de bucurie, o zi de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care a împlinit-o bogat prin părintele. Este o zi în care ne rugăm pentru el, ca lumina pe care a căutat-o și pe care a propovăduit-o, Împărăția celor pe care a propovăduit-o altora să i se deschidă desăvârșit și să se bucure de ceea ce a lăsat pe pământ: sămânța credinței în sufletele dumneavoastră”.
Tot în cadrul slujbei arhierești, trei preoți tineri din Arhiepiscopia Iașilor au fost hirotesiți întru duhovnic, primind din mâna Părintelui Episcop-vicar Molitfelnicul, crucea de binecuvântare și certificatul de hirotesie.
Un cuvânt a rostit și părintele arhim. Ioan Harpa, exarh de Botoșani și starețul Mănăstirii Popăuți, care le-a amintit celor prezenți că părintele Nicodim Măndiță a fost un om iubitor de adevăr, de carte și de viață întru Hristos:
„Să încercăm să plecăm din acest loc cu o reînnoită flacără aprinsă pentru Dumnezeu și cu o reînnoită făgăduință de a merge înainte pe calea cea duhovnicească. Vreau să pun o întrebare la care să ne răspundem în două cuvinte. După 50 de ani de la trecerea părintelui Nicodim întru lumina cea înserată a Împărăției Cerurilor, după 50 de ani văd că mai mulți decât erau atunci, când trăia părintele, suntem prezenți întru această zi la pomenirea lui în fiecare an. Suntem astăzi aici. De ce? În primul rând, să știți, la această întrebare ne răspundem, pentru că părintele L-a iubit mult pe Dumnezeu. Una dintre marile iubiri ale părintelui Nicodim a fost iubirea de Dumnezeu. Și a doua iubire, tot atât de mare, cum spune Evanghelia, a fost iubirea de aproapele. Aceste două iubiri pe care nu le poate distruge nimeni, nu le poate înceta nimeni, sigur că aceste două iubiri ne-au adus astăzi aici, pentru că el, în continuare, rămâne un om pentru oameni. Și al doilea lucru, oare părintele Nicodim, toată viața, de ce s-a nevoit? De ce a iubit oamenii? De ce a scris cărți? De ce a privegheat? De ce a postit? Pentru minciună? Nicicum! Ci pentru Adevărul absolut! Este de mare importanță să trăiești viața în adevăr! Pentru că dacă nu-ți trăiești viața în adevăr, într-adevăr, pomenirea ta piere. Toată viața, părintele a trăit în adevăr. Deci ne despărțim de la mormântul părintelui cu o făgăduință reînnoită. Să fim oameni pentru oameni. Cum zice Evanghelia, măcar cu vârful degetului să atingem sarcina celui de lângă noi”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, ierarhul, alături de numeroși clerici din țară – ucenici și fii duhovnicești ai părintelui Nicodim – au oficiat slujba parastasului la mormântul clericului, aflat în zona absidei altarului bisericii din cimitirul așezământului monahal.
Cunoscut pentru „Îndreptarul pentru spovedanie”
Protosinghelul Nicodim Măndiţă a fost un iscusit apărător al Ortodoxiei şi un călugăr misionar fără egal în monahismul nostru contemporan. S-a născut în anul 1889 într-un sat din județul Argeș, în familia țăranilor Ioniță și Filofteia Măndiță, primind la botez numele de Nicolae. Între anii 1911-1918 a fost înrolat în armată, participând la campania din 1913 din Bulgaria și la luptele din timpul primului război mondial.
În anul 1920 s-a călugărit la Schitul Măgura Ocnei, cu numele de Nicodim, fiind hirotonit ca ieromonah în vara aceluiași an. A slujit apoi ca preot misionar în satul Schitul Frumoasa din județul Bacău (1921-1923), a fost duhovnic la Mănăstirea Giurgeni (1923-1925) și preot misionar în satele Pâclișa-Alba, Hășmașul Ciceului și Leurda Gârboului-Cluj din Transilvania (1925-1935). În următorii 40 de ani a fost duhovnic la mănăstirile Agapia și Văratec.
Părintele Nicodim este cunoscut și pentru scrierile sale bisericești, în mod deosebit pentru lucrarea Îndreptar pentru spovedanie, care a devenit, de-a lungul generațiilor, un adevărat sprijin pentru o viață duhovnicească autentică întru Hristos, dar și o călăuză spre pocăință.
A trecut la Domnul duminică, 6 iulie 1975, la Agapia, la vârsta de 86 ani, și a fost înmormântat în cimitirul așezământului monahal.
Sursa: doxologia.ro
