Mâna destinului
Cânta la fluier şi frunză; avea şi o voce frumoasă, auzită cu bucurie în strana bisercii ortodoxe din sat.
Pentru viitorul lui, s-a dat cu banul: să meargă sau nu, la şcoala. Răspunsul a fost da, iar copilul a fost dat, mai întâi, la şcoala maghiară din Mediaş, apoi – la Liceul maghiar din Dumbrăveni.
O vioară – iată ce şi-a dorit mai mult, iar părinţii i-au cumpărat-o. Din prima zi a învăţat să cânte la ea, aşa cum a ştiut, melodii populare româneşti, precizează site-ul rrmplayer.srr.ro.
Suntem români şi punctum
În clasa a IV-a a fost mutat la Liceul maghiar romano-catolic din Odorhei, unde a învăţat noţiuni elementare de cânt la vioară şi orgă. Talentul băiatului nu a trecut neobservat, iar preotul-conte Mikes Koloman s-a oferit să îl trimită la Academia de Muzică din Budapesta. Cu o condiţie: să-şi maghiarizeze numele şi să-şi schimbe credinţa. Băiatul a refuzat, iar la sfârşitul anului şcolar părinţii l-au retras de la liceu.
Sibiu
Cu cele patru clase încheiate, a fost admis la secţia pedagogică a Seminarului Andreian din Sibiu (viitoarea Şcoală normală Andrei Şaguna), unde l-a avut printre dascăli pe remarcabilul compozitor, dirijor şi patriot Timotei Popovici, discipol al lui Gavriil Musicescu, autorul studiului „Principiul naţional în muzică”.
Ca student, a cântat în corul Seminarului, apoi în corul societăţii „Astra”. Un timp, a fost angajat ca dirijor al corului ” Uniunii meseriaşilor români din Sibiu”, iar în timpul vacanţelor petrecute acasă, a organizat şi instruit un cor al ţăranilor din Vorumloc.
Viaţa muzicală bogată a Sibiului i-a trezit pasiunea pentru compoziţie: în anii petrecuţi aici (1910-1914) a scris piese pentru pian, pentru vioară şi un cvartet de coarde: „nu aveau nimic de-a face cu compozitia” – avea să declare mai târziu.
Război în prima linie
A fost recrutat ca ofiţer în armata austro-ungară. După primele 14 luni de lupte în linia întâi, extenuat fizic şi psihic, a fost trimis pentru recuperare la un spital din Budapesta. Şi-a căutat refugiul în muzică: a compus, a mers la operă şi la concerte, a început studiul armoniei şi contrapunctului cu Zoltan Kodaly şi Victor Herzfel, apoi s-a înscris, cu spirijinul conducerii Academiei de Muzică din Budapesta, la examenele pentru obţinerea diplomei de profesor. Aproape că a reuşit: a trecut probele de istorie a muzicii, armonie, contrapunct şi dirijat, dar în urma unei discuţii aprinse pe teme naţionale cu profesorul de pedagogie, a renunţat la diplomă şi s-a întors în tranşee.
„În momentele de acalmie de pe front, studiam armonia şi contrapunctul, prieteni fideli în cele mai critice momente.”
Viena, din solda de ofiţer
După încheierea războiului, cu banii din soldă, s-a înscris la Academia de Muzică din Viena, beneficiind ulterior şi de o bursă a statului român. Printre profesorii de acolo s-a aflat românul Eusebie Mandicevschi („profesorul ideal”, „cu barbă de apostol”, „cetăţean de onoare al Vienei”), cu care a studiat armonie, contrapunct şi fugă. Personalitate de prim rang a vieţii muzicale vieneze, prieten cu însuşi Brahms, Mandicevschi i-a prezentat studentului său român partituri şi manuscrise rare, făcându-i cunoştinţă cu muzica unor Debussy şi Ravel, Wagner şi Strauss, Ceaikovski şi Rimski-Korsakov.
Cluj
Cu toate că îşi dorea să încheie studiile vieneze, circumstanţele l-au obligat să revină în ţară: din 1922 bursa nu i-a mai fost prelungită, oferindu-i-se, în schimb, posibilitatatea de a preda armonie şi contrapunct la proaspăt înfiinţata Academie de Muzica din Cluj-Napoca.
Profesor-suplinitor, apoi director al claselor de teorie şi compoziţie, iar din 1926 – profesor titular definitiv, se pregătea cu minuţie de fiecare prelegere, rezultand de aici primele sale cursuri şi tratate muzicale în limba română: „Teoria instrumentelor muzicale”- 1925, apoi „Tratat de forme muzicale” -1932.
În 1927 a fost numit şi director artistic al Filarmonicii „Gheorghe Dima”, funcţie pe care a deţinut-o până în 1940.
În această perioadă au apărut primele sale compoziţii „oficiale”, printre care – Fantezia simfonică op.5, Suita pentru pian „Impresii de la Ţară” op.6, Opera „Păcat boieresc”, Rapsodia română nr.1, Suita simfonică „Poveşti din Grui”.
Bucureşti
În 1941 a cerut transferul la Conservatorul din capitală, ocupând catedra de armonie şi contrapunct, rămasă vacantă după moartea lui Ion Nonna Otescu. Un an mai târziu, a acceptat primul elev particular, Aurel Stroe, în vârstă de doar 10 ani pe atunci, trimis de Mihail Jora („Îţi recomand un profesor extraordinar din Cluj, tobă de carte!”).
Tot în 1941, a apărut unul dintre cele mai importante studii ale sale: „Un compozitor român din secolul al XVII-lea – Ioan Căioni”. Această scriere a pus într-o lumină nouă personalitatea cărturarului de talie europenă, autorul celebrului „Codex Caioni” care include, între altele, 10 melodii populare româneşti: „Melodiile româneşti vorbesc despre vechimea, trăinicia şi superioritatea cântecului nostru, aruncând o rază luminoasă asupra unui popor care ştie să-şi preţuiască şi să-şi păstreze cu sfinţenie comorile sufleteşti”…
Anul universitar 1946-1947 a fost poate cel mai dificil din biografia sa. În 21 martie, scria: „Am stat toată iarna în bârlogul meu cu geamul spart, fără foc, fără mâncare; trăiam de pe o zi pe alta, cu căciula pe cap ziua şi noaptea şi aşteptam nu miracole, ci – primăvara!”.
Apar cele Patru piese pentru harpă, Cvartetul de coarde op. 17, Recviemul-parastas, celebra suită simfoncă „Prin Munţii Apuseni”, Simfonia primăverii.
În plan didactic îşi completează contribuţia prin alte două scrieri de căpătâi: Tratatul de contrapunct şi fugă (1957) şi cel de armonie (1958).
Sfârşitul
S-a stins în an aniversar, sărbătorit la împlinirea a 80 de ani. A plecat către cele veşnice în 13 iulie 1973 şi a fost înmormântat aşa cum şi-a dorit: în grădina casei sale din satul Stoeneşti de lângă Ploieşti.
Sursa video: Thorsten Gubatz
